Sirtaki-ul dansat de Zorba Grecul – eroul emblemă a libertății al lui Nikos Kazantzakis – nu numai că trezește, dar provoacă o adevărată descătușare de trăiri și exaltări ținute în frâu și eliberate într-un amestec de mișcări lente (syrtos) și rapide (pidikhtós) care se spiralează într-un ciclon de bucurie și chef de viață.
El poate fi oricine. Poate lua orice formă și orice conținut. Cu atitudinea, parfumul și  eu-ul acordate perfect.

Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația lui.

Astăzi – Zorba Grecul!

Sirtaki are rădăcini cretane și a fost creat special în anul 1964 de către coregraful Giorgos Provias, pe muzica lui Mikis Theodorakis, pentru filmul „Zorba Grecul”, ecranizarea romanului cu acelasi nume al lui Nikos Kazantzakis (bun prieten cu Panait Istrati) în regia lui Mihalis Kakogiannis.

Și ca să ne minunăm încă o dată de cât de mică e lumea și ce frumos o rotunjesc artiștii ei, trebuie să trag un pic focul la oala noastră, românească, și să amintesc că personajul Zorba din roman este inspirat de Panait Istrati al nostru, iar România era pentru el, Zorba, raiul pe pământ.

Răzvan Exharcu rezumă minunat toate astea spunând că ”Înainte ca toată omenirea să danseze ca Anthony Quinn, au existat doi oameni care au trăit fiecare o parte din miticul personaj. Unul era un țăran grec, Ghiorghios Zorba, cel care a inspirat învelișul. Celălalt, sufletul, era Panait Istrati.”

Iar azi, vioara lui David Garrett (re)învie sentimentul universal de apartenență la frumos, însoțit de bucuria lucrurilor simple, trăită aproape sălbatic, cu fiecare răsuflare, în fiece clipă.