din ziua asta mi-a mai rămas o felie
de lămâie lipită
pe fundul paharului
mă privește până mi se face acru.
și, dintr-o dată, cad în borta cuvintelor
cu fața în sus, precum Alice, în altă minte
unde un pălărier cam nebun îmi ține
socoteala foilor mâzgălite și-apoi
rupte în patru.
dacă mi-aș aminti
cum se face un avion
sau o barcă sau cum se
dă coatelor lustru
aș scrie.
totdeauna înseamnă uneori doar o secundă.
foto print by Christian Schloe – The Key to Wonderland Canvas
Citește și Poesia
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
