ah, fătuca aia avea jur toți dinții-ncrustați
cu diamante când îți râdea-n față orbeai
și cădeai secerat la picioarele ei ea
plină de mizericordie se apleca vai!
n-am vrut să-ți fac una ca asta
voi chema-ndată limuzina albastră și te trezeai
în mijlocul unui salon cu unduitoare ferestre prin care
intrau direct din mare bărci cu vâsle
deghizate în penițe de aur sângele tău
tresare veniți redați-mi vederea
foto sursa
________
țeasta luminii e numai bună de copt
sorii mici
vâr câte unul sub
șaua înaripatului
foamea setea m-aruncă tot mai aproape
mai aproape de ce-am iubit
nu știu ce-am iubit atunci
foamea setea sau iubirea de dragul ei… Citește și foamea setea sau iubirea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
