cele mai tulburătoare vorbe de dragoste
iubita apusului le ține sub limbă
– doar ea
știe cum sângele nopții se-ngroașă
prin miocardice,
subțiratice brațe –
ele nu se rostesc, se scriu
cu ace de gramofon pe frunze şi-n păsări,
cu degete ductile de lăutari
pe-ngălbenite țambale de lună.
de ce înc-odat’ simt licurici, mii
cum se alintă
scoși parcă din fire?
să fie semn că mi se vor fi îngrămădit toate-a iubi
și mie, sub limbă?!
foto tumblr.com
Citește și ziua-nsetării
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.