La recomandarea unor prietene am urmărit și eu mult-mediatizatul serial marca Netflix – Bridgerton. L-am ocolit destul, ceva părea putred în Marea Britanie. Stupoare totală! În aristocrația londoneză de la început de secol XIX, mai exact pe la 1813, apare o regină de culoare, un june prim așișderea, apoi alte domnițe și doamne venerabile tot de culoare, ce mai, politically correct! Din cunoștințele de istorie sau literatură știm că nu a existat picior de cetățean de culoare în acele vremuri la Londra, cel puțin nu în marea aristocrație. Dar, dacă vrem adevăr istoric citim un roman mai bine și nu ne uităm la Bridgerton! Progresism, egalitarism prin amestecul raselor și toată lumea-i fericită! Aparent. Așa că mi-am amintit de un alt film, o capodoperă prin pledoaria sa autentic anti-rasistă, într-o vreme în care segregația rasială era încă o tristă realitate, iar efectul psihologic al linșajelor celor de culoare, în statele din sud, era încă viu în mentalul colectiv american.
Așadar „Lanțul”/ „The Defiant Ones” (Cei care sfidează) este filmul realizat în 1958 de Stanley Kramer cu Tony Curtis și Sidney Poitier în rolurile principale. John “Joker” Jackson alias Curtis și Noah Cullen (Poitier) sunt doi prizonieri evadați, legați împreună la încheieturile mâinilor de un lanț gros de fier și nevoiți să coopereze pentru a supraviețui.
tumblr
Pelicula a fost multi premiată: Oscar pentru scenariu original și imagine, iar Sidney Poitier a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun actor la Berlinală. Alături de „Ghici cine vine la cină?” (1967) regizat de același Stanley Kramer, care abordează căsătoria inter-rasială, un tabu al anilor ’60 ai secolului trecut, „Lanțul” este de fapt o poezie.
John și Noah încearcă din răsputeri să rupă lanțul ce îi lega, izbind cu putere și cu obidă în el cu pietre. Nu reușesc și se văd nevoiți să-și continue drumul împreună. În timp ce John s-ar îndrepta spre sud, Noah, conștient de pericolul la care ar fi expus, preferă să se îndrepte spre nord și astfel fac un prim compromis. Cei doi se disprețuiesc reciproc; în timp ce John visează cu ochii deschiși spre o libertate iluzorie, Noah îl readuce cu picioarele pe pământ, un pământ de cele mai multe ori mlăștinos. În drumul lor disperat îi surprind ploi torențiale. Alunecă și cad într-o râpă plină de mâl de unde încearcă anevoie să iasă. În eforturile lor fizice extreme lui John i se infectează încheietura mâinii din cauza lanțului.
tumblr
Cei doi discută despre motivele pentru care au ajuns la închisoare: furt, tentativă de omor. Noah este victima rasismului pe când John este delicventul de rând. Ajung la un moment dat într-o localitate unde sunt supuși „judecății” neoficiale a comunității. În pofida apropierii care începuse să se apară între ei, în fața pericolului linșării iminente John cedează. Salvarea le sosește de la „bătrânul înțelept” care face apel la non violența locuitorilor atingându-le coarda sensibilă. Legați la un stâlp discută despre linșajele negrilor la care asistase și John, în timp ce Noah intonează o melodie ce pare desprinsă din cântecele religioase ale sclavilor.
„Nu mă puteți linșa. Sunt alb!”
tumblr
Tensiunea continuă să fie mare între John și Noah. Frustrările detenției plus lașitatea lui John îi fac să se certe și să se atace reciproc. În plină bătaie sunt întrerupți de un copil cu o armă în mână, pe care îl trântesc la pământ. Noah are remușcări vizavi de copil,n timp ce John îi propune să fugă mai departe. Băiatul era fiul unei văduve de la o fermă din apropiere. Acolo reușesc în sfârșit să rupă lanțul care îi ținea legați. Inevitabilul se produce; femeia se îndrăgostește de John și dorește să-l păstreze doar pentru ea. Punctul culminant este atins în momentul în care el se revoltă împotriva ei, care în mod deliberat îl îndrumase greșit pe Noah înspre o mlaștină, sperând că se va afunda acolo și i se va pierde urma. Disperată îi propune lui John să fugă împreună cu ea, fiul ei și cu toate economiile, văzând în el o oportunitate de a părăsi ferma izolată unde locuia. La aflarea cumplitului adevăr John devine din ce în ce mai revoltat și o respinge, însă băiatul îl împușcă în toiul altercației. Rănit, părăsește ferma în căutarea lui Noah pe care îl găsește în cele din urmă într-un tren spre mult visata libertate. În zadar încearcă Noah să-l prindă pe John, care e deja extenuat, în mersul trenului.
„Te trage lanțul!”
Se aud câinii poliției care a fost mereu pe urmele lor și realizează cu resemnare că au fost capturați. Finalul respiră umanitate prin toți porii. John și Noah au trancens bariera rasială și sunt gata să meargă împreună mai departe.
