Home Smart Home
Mihail Medrea
Norbert Popescu divorțase nu de mult. Se căsătoriseră de tineri, prea tineri și zănateci, și ceea ce fusese o turbulentă încântare s-a fâsâit curând după oficializarea relației. Așadar, era proaspăt ,,desforțat” iar proaspăt redobândita libertate îl deruta. A încercat una-alta. Și femei, și joburi. Mda.
Satisfacții de moment. Plictisit, s-a aruncat într-o afacere de la care nu spera și nu-și dorea prea mult. Ia, niște bani acolo, să aibă de cheltuială. Nici nu-l știa prea bine pe asociatul lui, însă, împotriva așteptărilor amândurora, s-au înțeles ,,la fix”. Și așa le-a și reușit afacerea. ,„La marele fix”.
Unde mai pui că acesta a fost de-abia începutul succeselor.
Iată-i bogați. Foarte bogați. Asociatul, Robert Ionescu, ceva mai în vârstă, era însurat și avea și doi copii. Așadar, era supermotivat să se zbată și să lupte. Dar el, Norbert nu avea o motivație expresă. Părinții lui divorțaseră când el era un puști, și-și refăcuseră viața curând după aceea. Cu ei și cu frații lui vitregi păstrase legături convenționale.
După divorțul părinților locuise ba la mama, ba la tata, apoi, încă din timpul studiilor, se mutase în chirie de colo-colo. De mult își dorea să aibă casa lui. ,„O casă la curte”, cum se spune.
Ca, dintr-o dată să-și dea seama că-și putea permite mult mai mult. Da. O casă… inteligentă. De ce nu?
S-a sfătuit cu Robert, asociatul lui. Ca un adevărat prieten – specie pe cale de dispariție –, acesta s-a interesat, s-a documentat și i-a prezentat câteva oportunități. Norbert Popescu și Robert Ionescu au ales două variante. Una dintre alternative s-a dovedit a fi cea mai promițătoare.
Peste doi ani, firma Cohn & Wise Fussion i-a livrat lui Norbert casa ,„la cheie”.
Home Smart Home. Era ceva ca din filmele sefe: totul automatizat și controlat de către un computer ,„ultimul răcnet”.
Așadar, accesul, iluminatul, temperatura, dispozitivele electrocasnice, panourile solare, consumul de energie și de apă, udatul grădinii, piscina, controlul ferestrelor, al ușii de la garaj, desigur și al accesului în casă, totul, dar absolut totul era supravegheat de acest supercomputer care fusese programat minuțios ca să respecte preferințele și pretențiile proprietarului.
Norbert s-a distrat copios testând ,„capabilitățile” castelului de ispiraţie sci-fi pe care-l deținea. Mereu descoperea ceva nou, ceva uluitor de bine pus la punct. Era incomparabil mai mult decât o locuință.
Era Zen.
Programatorul a respectat întocmai cerința lui Norbert: computerul să aibă o ,„personalitate”, deci și o voce feminină. Astfel, nu doar că va avea o companie plăcută, ci se va simți ocrotit, ca de o doică. Așa i-a și pus numele: ,„Mammy”.
Norbert era cât se poate de mulțumit de confortul și grija locuinței sale. Home Smart Home se dovedise mai mult decât un slogan: era o certitudine.
Toate bune și frumoase. Până când, cineva… (să-i spunem… Murphy?…) a ținut să-și impună prezența. Nechemat și nedorit. Și inexorabil.
Era într-o după-amiază caniculară. Norbert de-abia aștepta să facă un duș și să se tolănească în locul său preferat, pe terasa din partea de nord-vest a casei, cu un pahar mare de apă plată cu gheață la îndemână. Conducea prudent. Era obosit-frânt. Fusese o zi grea, de punere la punct, împreună cu Robert, desigur, a feluritelor afaceri, înainte de o binemeritată vacanță.
Când să intre în garaj, poarta nu a glisat automat, cum era normal. Norbert a tastat o comandă de pe computerul de bord al mașinii. Degeaba. După câteva încercări nereușite, a parcat automobilul electric înaintea casei și s-a îndreptat spre ușa acesteia. Nimic. Sistemul de recunoaștere facială nu funcționa. A salutat-o pe ,„Mammy” și a rugat-o să-i deschidă. ,„
„Mammy” n-a răspuns, ușa a rămas închisă. Mai mult îngrijorat decât înfuriat, Norbert a dat ocol casei, încercând să intre pe ușa de la terasa din spate…
Eșec și aici. A încercat să apeleze telefonic computerul. Degeaba. L-a sunat pe Robert și l-a rugat să încerce el să ia legătura cu ,„inteligenta”. Zadarnic. Înfuriat, Norbert a luat un pietroi dintr-un aranjament în stil japonez din grădină. A izbit de câteva ori ușa de sticlă de pe terasă. Mai tare. Și mai tare. Cu ură, deja. Sticla era incasabilă.
Casa – implacabilă.
L-a sunat Robert. Luase legătura cu programatorul computerului. Acesta tocmai căuta o soluție a problemei. Și nu a durat mult până a găsit-o. În fine, ușa de la intrare s-a deschis. Dar atât. Nici un alt sistem nu funcționa: nici reglarea temperaturii, nici controlul ferestrelor, nici iluminatul, nimic; erau blocate ușile spre alte încăperi; de baia de serviciu avea nevoie în primul rând, căci trebuia să urineze urgent… Nimic nu era funcțional, nimic nu se putea deschide, fie uși, fie ferestre…
În noaptea aceea Norbert a dormit la hotel. Dimineață, i-a telefonat programatorul. Reușise să dezactiveze cele mai multe dintre circuitele computerului. Se putea intra în casă, se puteau deschide ușile și ferestrele dar… cam atât. Celelalte sisteme: iluminatul, aerul condiționat, aparatele electrocasnice, alimentarea cu apă și curent electric etc., toate erau proiectate pentru control computerizat. Or, computerul era inert. L-a examinat cu minuțiozitate, până spre amiază. Circuitele erau în regulă. La soft trebuia descoperită cauza. Ghinion. Softul părea în regulă. Părea, fiindcă, deși la teste răspundea corespunzător, rezultatul practic era de o nulitate exasperantă.
Norbert s-ar fi năpustit la reprezentanța firmei Cohn & Wise Fussion ca să ceară socoteală. L-a calmat asociatul său. Robert era, printre altele, avocat calificat. Au făcut o întâmpinare oficială, pe care au prezentat-o avocatului firmei C&W. În scurtă vreme au fost primiți de către unul dintre acționarii majoritari, care, cu scuzele de rigoare, i-a propus lui Norbert să accepte serviciile unui hotel al firmei, într-o stațiune de lux, până la remedierea situației.
Conflictul s-a aplanat. Norbert a petrecut două zile și o noapte la hotel, bând cocteil după cocteil și jucând la ruletă, unde a pierdut sistematic, ceea ce i-a dat o mare satisfacție; însemna că avea să câștige pe planul celălalt. Era convins de asta.
În seara celei de a doua zile, l-a sunat programatorul. Da, problema era ca și rezolvată, dar… Dar ,„Mammy” – programatorul știa de semnificația specială a respectivei denominații –, dar computerul aștepta ca Norbert să o contacteze. (Să nu uităm că era programat să aibă personalitate feminină.) „
O.K. Vorbim mâine dimineață. Acum sunt prea obosit”, a răspuns Norbert. Și a închis telefonul. Cu totul.
A doua zi, a reactivat telefonul mobil de-abia după masa de prânz. Programatorul îl sunase în mai multe rânduri… O.K. Norbert era dispus să i se facă legătura cu ,„Mammy”. Care l-a rugat să vină acasă, căci numai așa putea fi dezamorsată situația. ,„Poftim!?”, a replicat el. Cum își permitea o mașinărie, fie ea și hiperspecializată să-i pună condiții stăpânului ei!!
„Tu nu ești stăpânul meu, ești utilizatorul meu!” a precizat computerul. ,„Nu avem ce discuta!”, a concluzionat Norbert.
„Voi cere firmei să fii reprogramat!”. Tăcerea nu a durat mult. „Te rog, Norbert, vino acasă. N-o să mai ai probleme cu mine. Atâta doar, te rog, du-o pe ea înapoi!…” „Care ea…” a răspuns Norbert. „Ea… cea din portretul aflat în dormitorul tău, tânăra cu veșminte antice, și cu aureolă, care ține în brațe un prunc cu o aureolă supranaturală”…
„E Maica Domnului, cu Pruncul Iisus”. „Da’ de ce stai atâta în genunchi în fața ei, și dimineața și seara? Ce are ea și nu am eu?…” Norbert s-a blocat. Îi venea și să râdă și să o apostrofeze pe „Mammy”. De unde să știe un computer, oricât de „smart” ar fi, de cele sfinte, dacă nu are în soft nicio aplicație pentru acest domeniu profund uman…
Sibiu, 21 iunie 2023
foto sursa
