Glonț de măceș
Mi te sorb vinovat ca un lup singuratic,
ca pe-un ultim izvor, ca pe-un ultim însemn
Sunt un glonț de măceș într-un sânge văratic,
prin tranșee de dor, într-o cârjă de lemn.
Mi-am legat de genunchi tot pământul cu lanuri,
m-am ținut de câmpii, m-am târât, dar în van
Între noi am legat vântul serii de ramuri
Să nu-mi smulgă, furiș, răsuflarea pe geam
când treceai ca un fum, vișiniu de frumoasă,
îmbrăcată în jar, dogorită de flori,
când treceai ca un iad peste iadul din casă,
bându-mi sufletul tot dintr-o cană de nori
când treceai mâna ta, răvășind spinii verii,
peste degetul lui împietrit în inel,
când muream de tăceri prin cotloanele serii,
când voiam să nu fiu, când voiam să fiu el.
Ce frumoasă mi-erai când săpam peste fire
lungi hotare-ntre noi, să te uit, să te pierd,
zgâriind geografii de păduri prin iubire
când și umbra din ochi aș fi vrut să-ți dezmierd
Mi-am legat de genunchi ani întregi de risipă
să nu pot să te vreau, să îmi pună zăgaz,
dar mi-am smuls ca un orb osândita aripă
și-am tăiat păcătos luminiș prin obraz
Sunt un glonț de măceș într-un sânge văratic,
prin tranșee de dor, într-o cârjă de lemn
Mi te sorb vinovat, ca un lup singuratic,
ca pe-un ultim izvor, ca pe-un ultim însemn…*
Citește și Camelia Radulian: Despre filme, și nu oricare
Născută la începutul sfârșitului, într-un decembrie, 1967. Scrie, la îndemnul profesorilor, de pe la 10 ani și debutează cu poezie la 16 ani ( în Revista Ramuri). Publică foarte rar, cu amânări interminabile, considerând că „mai puțin e mai mult”. De altfel, prima carte îi este publicată în secret de către Tatiana Stepa și poetul Romulus Vulpescu, care îi semnează și prefața (Rănile cuvintelor, editura Semne, 2003). Urmează Rug în octombrie, 2008, Oglinzi – 2015, apoi Oglinzi 2 – Orașul unde tace Dumnezeu, în 2016. Colaborează cu Revista Literatura de azi și alte reviste din țară și străinătate.
