interesul ei pentru cifre încetase demult
și nu le mai acorda nicio atenție
ele-și lungeau, îmbufnate, pulpele goale
prin apatice orologii
stârnind nevralgii.
sunt eu toate semnele, mai cu seamă simbol
aș vrea doar puțină înțelegere în această problemă
de viață și moarte,
mereu nouă
nicicând, ritmul fără măsură
rotunji-va-mi
zerouri pe gură.
cum de esti atât de frumoasă?!
e nepermis,
e un scandal.
lasă,
lasă,
hai să vorbim despre altceva.
foto sursa
Citește și nedeterminare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
