nu știu eu mare
lucru despre iubire,
dar ea despre mine totul
din izgonitele minții, părtașă e
la-mblânzirea din fașă
a nenăscutelor herghelii
și dintr-o carte veche
nu știu, felii de dor să mă tai, care
– scrisă de ea
toți sfinții mai mici
hrăniți cu halva
se-apleacă
să-mi poarte în spate
străină nedumerirea, durerea
mereu începută
de-a nu te putea salva.
foto tumblr.com
Citește și împușcă-mă lent
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
