Am trăit „pe vremea aceea” în care „Cenaclul Flacăra”, marea creație a poetului Adrian Păunescu, cel atât de hulit fără să fi fost vreodată pe deplin înțeles, era singura sursă de muzică și poezie autentică, desigur, mă refer la ceea ce se afla dincolo de literatura patriotică, fără de care nu se putea. Piesele cântate de Tatiana Stepa, cântăreața cu glas de înger, de grupul „Ecou”, de Magda Puskas, Vasile Șeicaru și alții deveneau pentru noi, în liceu, cântece pe care le puteam învăța fără greutate la chitară și pe care le puteam cânta pe la serbări sau la petreceri, prin pauze câteodată, fără teama de a fi certate sau acuzate de vreun partizanat ilegal.
Am selectat două melodii pe versurile lui Adrian Păunescu, care acum sunt atât de departe de tineretul cu vene subțiri, anemiate de pseudovalori culturale, amator de muzică sintetică, precum romantismul de epoca postmodernă a poemelor închinate civilizației de inox și sticlă colorată. O mână de oameni își amintesc de anii aceia cufundați în tăcere și întuneric, refuzând să se întoarcă în timp, când, în fiecare joi, asculta cu urechea lipită de radio emisiunile înregistrate din concertele Cenaclului.
Să fie în amintirea Tatianei Stepa și a vremurilor de pură vibrație în care vocea ei, împletindu-se cu a Magdei Puskas, ne umpleau sufletul cu amintiri îngerești.
La adio
(Vasile Șeicaru)
Se află litere și farduri
Și niște munți sunt între noi
Dosare-nchise triste garduri
Și nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Săruta-mi tâmpla albă, hai
Și apoi scufundă-te și du-te
În orizontul altui grai.
De ce să-ți spun la revedere
N-aș mai avea niciun motiv
Adio drepturile-și cere
Căci te-am pierdut definitiv.
Și de la mine pân’ la tine
Cuvântul însuși va-ngheța
Nici să te strig nu știu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.
Când te-am văzut ultima oară
Știai și tu, plângeai și tu
Și ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată?
Parcă a luat-o cineva!
Eu ți-as mai spune amănunte
Destinul de-aș putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte,
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de atunci nu o voi găsi-o
Și eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.
Nici nu pot nimic să-ți spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru numai nu
La adio tu!
Partaj
(Tatiana Stepa și Magda Puskas)
Tatiana Stepa
Iubire de taină şi moarte
Ce pot să-ţi mai spun despre noi
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi
Urmează partajul juridic
Urmează atacul de cord
Se-ncaieră fraţii călare
Eu plec către sud, tu spre nord
Cum toate se-mpart pe din două
Dă-mi noapte şi ia numai zi
Dă-mi moartea şi tu ţine viaţa
Partaj echitabil spre-a fi
A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac
O aripă porţi în valiză
O aripă port în rucsac..
Nu-mi trebuie martori, iubire
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i că-n toate acestea
Şi martor, şi probă eşti tu
Ia munţii şi lasă-mi prăpăstii
Ia piscuri şi mie dă-mi văi
Cu ce să mai văd ce-mi rămâne
Cât pierd pentru veci ochi tăi..
Partajul să fie acesta
Îţi dau tot ce vrei, tot ce vrei
Dar ultimul lucru din toate
Pe mine te rog să mă iei…
Cântec şoptit
84
Citiți și Adrian Păunescu: Este infinit de trist când moare un om.
Sursă foto Tatiana Stepa: valeajiuluipress.com
