Le las în urmă
întredeschise
mici mușcături oprite în aer
rezemate-n tăișuri
uneori jumătatea întreagă
caută altă gură
are semințe pironite în frunte, privirea printre
cuvinte
uși mari și grele deschid
pereții din minte
sărutul tău aprig
cel ultim
mi-a-nmănușat buzele
în doruri de frig.
foto tumblr.com
Citește și Improbabilă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
