ce ai atins
atins rămâne ce te atinge
nu are sfârșit
trec mâini peste fața ta
terra cognita sau cerc fără centru
în timp ce-mi ceri socoteală sufletul
la schimb cu a simți
ninge cu ce-a mai rămas din niște
porumbei împușcați
nu te grăbi
ce ai atins
atins rămâne ce te atinge
nu are sfârșit
foto sursa
***
ai nevoie de timp pentru a memora cele 39 de
feluri în care-ți zâmbesc şi fiecare ce-nseamnă
am nevoie de-o viață să îți pricep
ochii și tăietura sprâncenei culoarea
limbii cu care mă chemi pe nava ta spațială.
ai fi ucis pentru ca pe crucea
de stea să scrie
„răpusă de fericire”.
Citește și loc de joacă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
