S-a născut într-o familie de aromâni, originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir, dar aşa cum chiar actorul spunea:
„am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”
Toma Caragiu (21 august 1925 – 4 martie 1977), cooptat în trupa de teatru a liceului, scrie în revista şcolii, Frământări, şi primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzica și Arta Dramatică București, clasa Victor Ion Popa.
În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și, adunând în jurul său alți artiști, realizează spectacolul Tache, Ianke și Cadâr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești”.
În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri.
În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere, alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții.
Puţini sunt însă cei care au avut ocazia să îl descopere pe Toma Caragiu – poetul.
Continuare articol sursă aici
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
