Aerul se turtea
pe partea dinspre mine
unde tăcerea făcea
presiune
o forță atât de mare pe-o suprafață cam cât măduva
dintr-o vertebră de stea.
O s-aprind lumina
să apese bine
în sens invers și curb
o lume
ce-și duce crucea.
Nu cred că așa
ne-a fost înțelegerea, dac-om fi avut
vreuna,
oricât ai tăcea
îmi duc la frunte,
întind inimii,
mâna.
foto tumblr.com
Citește și Basm
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.