George Harrison va fi mereu iubit și amintit ca cel mai tânăr membru al trupei The Beatles.
A fost aproape să fie inclus în prima sondă spațială interstelară a NASA
La mijlocul anilor șaptezeci, NASA a lansat sondele spațiale gemene, Voyager 1 și Voyager 2, concepute pentru a călători în afara heliosferei și în spațiul interstelar. Ambele nave spațiale au fost echipate cu ”Discul de aur”, în esență o capsulă audio ce conține sunete alese pentru a transmite viața și cultura Pământului.
Carl Sagan a spus că sondele vor fi întâlnite și discurile ascultate doar dacă există civilizații capabile de călătorii în spațiul interstelar. În această ”sticlă” aruncată în „oceanul” spațial sunt ”scrise” mesaje pline de speranță despre viața pe această planetă.
Conținutul înregistrării a fost selectat pentru NASA de un comitet condus de Carl Sagan de la Universitatea Cornwell. Aceștia au asamblat 116 imagini și o varietate de sunete naturale. Ei au adăugat selecții muzicale din culturi și ere diferite, formule de salut vorbite în 55 de limbi clasice și moderne.
Here comes the sun
Dacă Sagan ar fi avut ultimul cuvânt de spus, „Here comes the sun” ar fi fost una din înregistrările muzicale reprezentative, trimise să vagabondeze etern, dincolo de limitele sistemului solar.
Toți cei patru membri ai trupei au fost încântați de idee, însă EMI Records, care deținea drepturile de autor ale piesei, a spus veto acestui plan. Astfel că înregistrarea piesei lui Chuck Berry – Johnny B. Goode a fost adăugată colecției de artefacte culturale și științifice menite să reprezinte civilizatia umană la bordul sondelor Voyager.
Pentru meritele sale, George Harrison a fost distins prin includerea sa, ca membru în Ordinul Imperiului Britanic (MBE).
”George Harrison: Living in the Material World” este un film documentar din 2011 coprodus și regizat de Martin Scorsese, bazat pe viața muzicianului George Harrison, fost membru al trupei Beatles. Lansarea filmului a fost însoțită, atât de o carte, cât și de un album cu înregistrările demo ale lui Harrison. Filmul a câștigat premiile Emmy pentru Regia Remarcabilă pentru Programare Non-ficțiune.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.