Poporul nostru si-a tăiat cale spre Dumnezeu, pornind de la simbolurile din lumea văzută și acceptând lumea nevăzută.

Scrisă cu grafia ie sau iie, ia sau bluza tradițională este matricea noastră spirituală în forma ei cea mai veche, dar și cea mai prețioasă și delicată, cu simboluri consemnate ca într-un manuscris, în puncte cusute în alb / negru în Transilvania și în combinații coloristice armonioase în celelalte zone folclorice, simboluri pe care specialiștii le numesc codul nostru genetic, adică un simbol conținând informația ADN, identitatea în esență a întregului nostru popor. Iar narațiunea simbolică, în puncte și semne cusute, este despre istorie, încă de la nașterea universului, cu pământul, soarele, cerul și stelele, de aceea este numită cosmologică.

Istoria noastră este scrisă în veșminte prin aceste motive și simboluri meșteșugite, venite din adâncimi imemoriale de timp, din Cucuteni, sau Gumelnița, din neoliticul de acum 7.000 de ani, cu un mesaj și o poveste despre pământul și neamul nostru a căror conexiune se numește statornicie și unicitate, o poveste despre apartenența noastră la spațiul carpato-danubiano-pontic, cu rădăcini dintotdeauna aici.

Descifrăm în ia românească pământul și florile, hora, momente ale vieții, trecerea dincolo, anotimpurile, cerul cu stelele și, între ele, stabila noastră existență. Costumul nostru popular seamănă și a fost numit templu, un imago mundi de simboluri, hierofanii, revelări de sacru care ne dau o identitate culturală unică, inimitabilă.

Henri Matisse

Iată ce spune profesorul Ioan Sorin Apan, despre costumul nostru autentic :

Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai usor să înțelegi, dacă te ajuti de textul unei colinde, care capătă astfel, alaturată simbolurilor de pe costum, un inteles aparte:

Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbrăcați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris în poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuită-i lumea.

Așadar Dumnezeu se înfățișează imaginar, fie prin sunet, fie pe ie, prin finețea cusăturii, prezența Lui este percepută, pentru că mereu se înfățișează, este acolo și aici, printre noi, El, însuși nevăzutul Dumnezeu, simbolizat pe ie în râuri de cruciulițe cusute negre albe sau roșii, verzi, bruve sau aurii.

Simbolurile de pe ia românescă reprezintă codul genetic al neamului nostru (cf. „Secretele”):

Acum când cunoaștem vechimea, sacralitatea, funcția apotropaică (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, întelegem cu adevărat afirmația lui Ioan Sorin Apan de mai sus.

*
Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare ; el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neîntrecutul său sistem de autoghidare și adaptare.[Mircea Malița, România – Din tezaurul portului popular tradițional, Edit. Sport-Turism, București, 1977]

Flori cu fire fin cusute
de Florica Patan

Prinde-mă-n desen cu plaiuri, ciripit de păsărele, flori cu fire fin cusute, uită-mă acolo secoli lângă-un suflet ce-ndrăgesc și mă lasă în chemarea unui vis bineștiut, să ne spunem în simboluri puse-n hierofanii ale noastre vechi istorii, scrie-mă în broderii și altițe de pe umăr sau în râuri drepte puse chiar și oblice pe ii, cronici vechi de manuscriptum … 

 Du-mă în istorii aspre, când cu sângele vărsat am păstrat un nume drag și ea Patrie ne este, prinde-mi în cercei de vară flori de măr ori de cais… scurge-mă în ape limpezi ce destinul meu îl poartă, cântă-mă din frunză verde și mă pune-n conștiința neamului ivit Lumină, printre stele-ntrevăzut… 

Ține-mă-n albastru iris și mă poartă printre astre, să-nțeleg jocul cu moartea, du-mă-n cercul de lumină și-ntr-un salt ondulatoriu să mă fac un punct pe hartă, în Bucegi, pe lângă Sfinx… scrie-mă în arhetipuri, vechi legende, ori pe ia seculară, tot așa cum ai făcut…

Citiți și Illo tempore, sub zodia Legilor nescrise…