Evenimentele zilei de 10 decembrie – mai sunt 15 zile până la Crăciun!
“Există doar patru întrebări importante care contează în viață:
Ce este sacru?
Din ce este făcut sufletul?
Pentru ce merită să trăiești?
Pentru ce merită să mori?
Răspunsul este același, pentru fiecare dintre ele: doar Iubirea.”
– Don Juan de Marco
10 decembrie
în 1896, la San Remo, se stingea din viață Alfred Nobel, întemeietorul Nobel Prize.
în 1901, la a cincea aniversare a morții lui Alfred Nobel (21 octombrie 1933 – 10 decembrie 1896), are loc la Stockholm prima ceremonie de decernare a Premiului Nobel.
în 1903, savanta franceza de origine poloneză, Marie Curie, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Bequerell, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
în 2009, Barack Obama primeşte Premiul Nobel pentru Pace.
în 2016, cantautorului american Bob Dylan i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură.
*****
Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833 – d. 10 decembrie 1896, San Remo) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Nobel a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.
Citiți despre Alfred Nobel
În timpul vieții, Nobel a brevetat peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.
„Imediat după agricultură, înşelătoria este cea mai mare industrie a zilelor noastre.” (A. Nobel)
*****
„Călătoria noastră a avansat;
Am ajuns trecând peste obstacolele toate
La răspântia din drumul Fiinţei,
Numită Eternitate.”
Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană.
Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.
Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems („Poezii”).
Două mari iubiri i-au marcat scriitoarei drumul vieții. Deși ceea ce se spune se bazează mai mult pe speculații născute din puține date concrete, cert este faptul că singurătatea ei autoimpusă și mai târziu, izolarea ei, pe care o și aborda în majoritatea poeziilor sale, prin conținutul trist, par să confirme ghinionul de care a avut parte în dragoste.
*****
Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello (n. 15 iunie 1397, Pratovecchio – d. 10 decembrie 1475, Florența) a fost unul dintre cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea.
La comanda lui Cosimo Medici, Ucello realizează trei tablouri care surprind Bătălia de la San Romano (aflate în prezent la muzee din Londra, Paris și Florența).
*****
2008, 10 decembrie: La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.
*****
IN MEMORIAM …
„Dacă vrei să devii cântăreț, trebuie să te concentrezi pe asta 24 de ore pe zi.” (Otis Redding)
Se stinge din viață, în urma unui accident aviatic, Otis Ray Redding Jr. (9 septembrie 1941 – 10 decembrie 1967), cântăreț, compozitor, producător de discuri, aranjor și cercetător de talente american. Denumit „King of Soul”, este considerat unul dintre cei mai mari cântăreți din istoria muzicii populare americane și un artist formativ de muzică soul și R&B. Stilul său de interpretare își are rădăcina în muzica gospel, care a precedat genul. Redding a influențat mulți alți artiști în anii ’60: George Harrison, Rolling Stones, Led Zeppelin, Grateful Dead, Lynyrd Skynyrd, The Doors, Al Green, Etta James, Aretha Franklin, Janis Joplin ș.a.
*****
S-A ÎNTÂMPLAT ÎN 10 DECEMBRIE
„Enciclopedie: monument al progresului spiritului uman.” (Voltaire)
La 10 decembrie 1768 s-a publicat în capitala scoțiană Edinburgh prima ediție a Enciclopediei Britanice (Encyclopædia Britannica), sub forma a trei volume. Enciclopedia a crescut ca mărime: a doua ediție a fost de 10 volume, iar până la cea de-a patra ediție (1801-1810) s-a extins la 20 de volume. Versiunea 2010 a celei de-a 15-a ediții se întinde pe 32 de volume și cuprinde 32.640 de pagini.
*****
„Vraja reprezintă jumătate din fiecare lucru care ne înconjoară.„
Nelly Sachs (născută Leonie Sachs, 10 decembrie 1891, Berlin – d. 12 mai 1970, Stockholm) a fost o scriitoare germană evreică, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1966.
Motivația Juriului Nobel:”…pentru importanta ei operă lirică și dramatică, operă care prezintă destinul evreilor cu emoționantă forță ...”
Primele poeme văd lumina tiparului la îndemnul Selmei Lagerlöf, cu care se afla în corespondență. Până la război trăiește retrasă, aproape necunoscută publicului. După venirea la putere a nazismului, aflându-se printre cei condamnați la exterminare, reușește să părăsească Germania împreună cu mama ei, datorită ajutorului Selmei Lagerlöf și a autorităților suedeze. Toți ceilalți membri ai familiei sunt uciși în lagărele de concentrare. A trăit restul vieții la Stockholm și a fost profund influențată de actele naziștilor de exterminare în masă. Pentru Nelly Sachs începe acea „fugă fără sfârșit”, fuga de imaginile, visurile groazei.
După război, publică nu prea numeroase dar apreciate culegeri de poeme, dintre care unele în traducere suedeză. În versurile ei, sunt simboluri ale transformării (fluturele) sau morții (praf, fum, nisip). În ciuda amărăciunii, poemele Nelliei Sachs nu lasă să transpară ura, și în aceasta constă măreția lor.
A purtat o corespondența de lungă durată cu poetul bucovinean Paul Celan, două ființe, doi poeți, ce și-au trăit maturitatea în exil.
*****
Algernon Henry Blackwood, CBE (n. 14 martie 1869 – d. 10 decembrie 1951) a fost un scriitor englez de povestiri scurte și romancier, unul dintre scriitorii cei mai prolifici de povești cu fantome din istoria genului. El a fost, de asemenea, un jurnalist și un narator de radiodifuziune.
*****
Astăzi se celebrează #worldwidecandlelightingday, sau ziua în care aprindem o lumânare pentru cei plecați. Ea datează din 1997 și a ajuns să fie răspândită nu doar în America, ci în întreaga lume, fiind dedicată în special copiilor care și-au pierdut viața la vârste mici…
Nu uitați ritualul: la ora 19.00 (locală), aprindeți o lumânare pentru cei plecați la Domnul, pentru ca sufletul lor să găsească Lumina și Calea cea Adevărată.