Trăim vremuri grele, e adevărat, dar le putem „îndulci” puțin, la propriu. 25 martie, save the date, Ziua Internațională a vafelor (sau gofre, cum se mai numesc). Vafele, divinele, cochetele, sărate sau dulci, sunt atât de populare în lume, încât ar merita să fie sărbătorite de două ori pe an.
Ziua Vafelor a început în Suedia ca “Våffeldagen”, la început confundată cu „vårfrudagen” suedez, însemnând „Ziua Doamnei Noastre”, care se sărbătoreşte în aceeași dată. Ziua marchează începutul primăverii și este sărbătorită prin consumul (cât) multor vafe. Atenție, îngrașă, dar sunt i-re-zis-ti-bi-le!
Alternativa „Zi a Vafelor” (pe 24 august) a început în SUA și onorează aniversarea primului aparat pentru făcut vafe din SUA inventat de Cornelius Swarthout din Troy, New York.
Oricare zi este aleasă pentru a fi onorată, iar vafa merită o sărbătoare. Torturile remarcabile pe bază de aluat pot fi consumate la micul dejun, prânz sau cină, gustare sau desert. Ele sunt ușor de preparat (o rețeta aici – cu video!), iar dacă aveți un aparat special, sunt gata cât… te-ai linge pe degete!
Profitați de această zi pentru a explora varietatea pe care o are lumea vafelor de oferit: Le puteţi umple cu sirop de arțar zaharat pentru micul dejun; bucurați-vă de o napolitană belgiană de Bruxelles sau călătoriți spre est și gustați o gofră moale și dulce din Hong Kong, cu arome de unt de arahide sau pepene galben.
Sau a la italiano: gofră cu prosciutto, buratta (brânză moale) și roșii cherry.
V-am făcut ziua, nu-i așa?
Citiți și despre Ziua Internațională a dulciurilor…