Am rămas până târziu la serviciu completând, refăcând și răsturnând tabele cu cifre în ele. Ultima oară când s-au răsturnat, s-au împrăștiat cu toatele pe mocheta galbenă și unele zerouri sau rostogolit sub un dulap cu multe bibliorafturi în el. Nu le-am mai recuperat, am decupat altele și le-am lipit în locul lor, aveau evident alte dimensiuni, alte rotunjimi, asta e. Orele se scurseseră până la lăsarea serii și aerul devenise curat și răcoros. Pisicile, cu unduirile lor lascive și ademenitoare, inundaseră trotuarele, gardurile și acoperișurile, terasele și balcoanele, cerând atenție și mângâieri.
Am întârziat pe drumul spre casă, pășeam parcă prin melasă și îmi venea să mă așez pe bordură, să beau ceva și să mă gândesc la viață și la compromisurile ei smotocind o pisică. Nu m-am oprit, doar am lăsat lenea să se înșurubeze în picioarele și în gândurile mele. Stația de tramvai era goală și băncile metalice străluceau în luminile farurilor de păreau umede și reci, dar nu erau așa. M-am așezat pe una, era caldă și moale, primitoare ca un val de catifea. Am potrivit 2 cifre într-un caroiaj Sudoku și am cerut un Hint. Asta mă dezamăgea – nu reușeam să închei un joc fără ajutor.
Magazinul din colț închisese și vecinii care-și beau seara berile și sucurile pe trotuar, chirciți pe scaune tari aduse de acasă, căzuți deasupra unui joc de table, se împrăștiaseră, doar umbrele lor se mai agățau de pereții prost finisați, luminați de un felinar, sporovăind în continuare nimicuri-nimicuri. Fără bere și apă minerală și azi, m-am gândit, am să prepar un ceai de băut lângă o conservă de carne și un papanaș cu brânză…Of, și azi e ziua motanului! Și casa e plină de musafirii care întârzie să plece…
din arhiva personală
La etaj, luminile aprinse lăsau să se profileze contururi care aruncau în stradă fum și vorbe neîmperecheate. Se scuipau vorbele de parcă erau coji de semințe, așa se și adunau, grămezi de litere fără sens și fără destinatar. Odată lansate, cădeau fără să lase în ceilalți vreo urmă, fără să stârnească vreun gând. Portița se scutură zdravăn când am încercat să o deschid, ceva agăța pe undeva. Dezlipită din întunericul nopții și coborâtă de pe gardul copleșit de iederă, pisicania vecină îmi aruncă priviri galbene și mă însoți mergând în zig-zag, până să intru în casă, acolo se aruncă pe spate și se îmbie la scărpinat și mângâiat mieunând cu aplomb. Își umplu blana tuciurie de praf și frunze așa că m-am mobilizat și am ciufulit-o puțin, răsplătindu-i primirea caldă.
Cum nu aveam decât două mâini ocupate cu bagaje-băgăjele, plăsuțe și pelerina cu care mă acoperisem dimineața, am urcat pe întuneric scara și am scotocit câteva minute lungi în poșeta complicată după cheia cu fluture sub forma unui cap de pisică. Miau-mau, am găsit-o în timp ce mi se deschidea ușa. Bunul meu soț era cu totul acoperit de atențiile motanului nostru pe care ba îl purta în brațe, ba și-l încolăcea pe după gât asigurându-și un guler superb de blăniță tărcată.
Acord un pupic cu drag mare și cu tampon-pisică lingușitoare care nu mai știe de obrazul cui să se mai frece. Când blana i se electriză suficient și musafirii, după o pauză cauzată de venirea mea, se stârniră din nou la vorbe, motanul coborî și se vârî dela cap la coadă în cea mai mică cutie din hol. Ne lăsă doar cu priveliștea spatelui lui pufos, făcut covrig. Îngrijorarea mea că nu mai e de băut prin casă, trecu. Cuvintele se deșertau în compania sucurilor și a berilor reci, ce Dumnezeu, nu se poate trece vara fără hidratarea corespunzătoare! De papanași nu s-ar mai fi atins nimeni, căci pe toate blaturile improvizate din living abureau roți de pizza în culori extravagante învăluite în arome amestecate.
Toate bune, cu pisicul la cutie și cu lumea pregătită să-mi ofere un final de zi prietenos și animat, de ziua motanului.De noapte bună am pregătit, cu ochi mici și mâini moi, paturi și saltele pe toate suprafețele orizontale din apartament. Noi, cocoțați în patul conjugal, suit pe picioroange și asezonat cu scârțâieli la fiece mișcare, urma să stăpânim ținutul somnului și pe toți somnoroșii din apartamentul 3. Ne-am asigurat că fiecare somnoros e dotat măcar cu o pernă și un cearșaf. Am făcut lista viselor dorite și am încuiat-o în cutia cu șuvițe din părul tuturor celor din familie, cu codița de rocker a bunului meu soț și cu delicata cămășuță a fiului meu, îmbrăcată la botez. Mai aveam în cutie 4 brățări cu numele copiilor, cele pe care le agață la mânuțele noilor-născuți în maternitate, câteva mustăți căzute și gheruțe tăiate ale Motanului, verighetele noastre din fostele mariaje. Poate că am uitat câte ceva de amintit, poate revin. Cum preaplinul bazinului de la closet s-a defectat, a trebuit să explicăm tuturor cum se trage apa pătrunzând cu curaj în măruntaiele rezervorului, nu e mare lucru.
Și gata, am stins luminile doar că unii, mai speriați de bau-baul pisicilor care, se spune, bântuia de la un timp prin cartier dinamizând visele copiilor și născând coșmare grele adulților, au insistat să păstreze vii gâlgâitul televizorului și străfulgerările lui de culoare. S-a acceptat.
Mare greșeală pentru că liniștea nopților noastre care ne asigura somnul profund s-a pierdut și abia foarte devreme, dimineața, cineva s-a ridicat cu pași ușori să caute telecomanda printre lucrușoare foșnitoare, anume parcă alese în acest sens, și, negăsind-o, potrivi gestului brutal adresat butonului de oprire al televizorului o înjurătură murdară cu multe înflorituri.
Primele zile sunt întotdeauna cele mai grele. Până când starea de asediu îți devine obișnuință iar speranța eliberării îți e cu totul frântă de amânări repetate, de pretexte tot mai puțin rezonabile sau credibile.
Dimineața, lumina se cernu prin genele lui și își făcu loc pe sub pleoapele-i încă grele de somn și de visare, până îi subție irisul întunecat lăsându-l săgeată plutind pe o mare de aur pur. Motanul, singurul nestânjenit de prezența străinilor, își înfioră aproape imperceptibil bumbul roz pe care îmi place mie să așez pupicurile de drag și, dându-și capul pe spate, se rostogoli dezvelindu-și burtica albă și pufoasă obișnuitelor noastre mângâieri matinale.
De aeeași autoare, citiți și despre Ella Fitzgerald
