Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Și voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veșnic o flacără, dragul meu,
Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Și tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.

Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra albă și flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

Ce mult te-am iubit!

Ce mult te-am iubit!
Nimic nu ți-am spus, niciodată,
Nimic nu ți-am spus, niciodată.

Ce mult te-am iubit!
în foc parcă ardeam, în foc,
în foc parcă ardeam, în foc.

Ce mult te-am iubit!
Sete mi-era de ține, sete,
Sete aprinsă-mi era de ține, sete.

Ce mult te-am iubit!
Foame adâncă de tine-mi era, foame adâncă,
Foame adâncă-mi era de tine, foame adâncă.

Ce mult te-am iubit!
Nimic nu ți-am spus, niciodată,
Nimic nu ți-am spus, niciodată.

Acum cad zăpezi peste mine,
Zăpezi și boabe de rouă,
Zăpezi și boabe de rouă.

Acum cad zăpezi peste mine,
Numai zăpezi cad peste mine,
Numai zăpezi, numai zăpezi…

Eu sunt soarele tău

Eu sunt soarele tău şi fără mine
Tu nu poţi să trăieşti.
Eu sunt aerul tău şi fără mine
Tu nu poţi să trăieşti.
Eu sunt apa ta şi fără mine
Tu nu poţi să trăieşti.
Eu sunt pâinea ta şi fără mine
Tu nu poţi să trăieşti.
Eu sunt somnul tău şi fără mine
Tu nu poţi să trăieşti.
Eu sunt …
Eu nu sunt nimica.
Nu sunt nimica.

*

Fericirea

Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre că oricare alta
Ci o pasăre plăsmuită din pulbere de aur.
Pasărea această
Vine de undeva, de departe,
Vine și ți se așază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ți se așază pasărea fericirii.

N-o vezi,
O simți numai.
Iar dacă vrei s-o prinzi
Nu poți s-o prinzi
Nici cu mâna,
Nici cu lanțul,
Cu niciun fel de capcană
Nu poți s-o prinzi.

Elegie

Uneori pasărea fericirii
Îți stă pe umăr mai mult,
Alteori mai puțîn
Și când îi vine ei să plece, pleacă.
Zboară și se pierde în văzduh,
Poate chiar se topește în văzduh,
Nu știe nimeni.

Am uitat de mult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.