Femeile simt, bărbații observă. Unii o spun cu voce tare, alții rememorează cu nostalgie vremurile de glorie și sărută cu același devotament suvița alburie, ivită parcă pe nepusă masă la tâmplele iubitei. E o fericire să îmbătrânești alături de omul iubit, cine știe câți oameni au privilegiul acesta… în lumea asta, care aleargă prin viață după acel peștișor de aur din basm, mulți se trezesc de amarul propriului vis. E de bun simț să îți dorești lucruri simple, în culori pastelate, pe care să le poți atinge dacă întinzi mâna, aievea. E atât de firesc să pricepi că nu te poți opune timpului decât dacă ai încredere în puterea ta de a te schimba mereu, ca un perpetuum mobile, animat de energii nesecătuite.

Râvnește la tine, ca să nu îmbătrânești.

Iar dacă tot se întâmplă, asigură-te că procesul acesta e miraculos și pentru tine, și pentru cei din jurul tău. Când femeile îmbătrânesc, cei care le iubesc observă asta, și le iubesc și mai mult, mai profund și… definitiv, pentru că în anii lor trecuți stă fericirea lor, și calmul, seninul și armonia fiecărei zile.

Timpul suntem noi, este casa noastră, sufletul și trupul nostru, este legătura care ne-a adus și ne ține împreună.

Timpul suntem noi. Iar noi suntem poezie, pe care doar noi o înțelegem. Noi doi.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc

Marius Tucă

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Lumea întinereşte din frumuseţea lor,
Stau pe un peron suspendat în timp şi poezie
Iar ele trec pe rând la fereastra unui tren
Şi le văd ochii, lumina, aerul din prima zi
Totul imaculat, cald, neînceput, cu încetinitorul
Cu fluturii dinaintea primului sărut pe buze.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Mă arunc în gol în ochii lor până la izvoare
În căutarea sentimentelor înălţătoare şi primordiale
A elixirului care să facă acea clipă să mai stea
Să mai stăruiască un dram pe strălucirea lor
Să se întipărească totul pe cer, pe retine
Ca o mărturie despre iubire la începuturile ei.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Inimile lor bat toate în mine pe rând
Şi se transformă într-un fâlfâit de aripi
Când încep să doară şi să-şi amintească
Toate ekg-urile din vremea dragostei
Când dulcea şi frumoasa impertinenţă a ei
Făcea sufletele să muşte până la prăsele albul tencuielii.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Îmi lipesc urechea de pământ să ascult
Toate cântecele neauzite atunci de teamă să nu se destrame
Graniţele noastre comune şi umbrele întrepătrunse
De amorul subţire şi fin ca o viaţă dintr-un zor de zi,
Ele sunt toate acolo, de neatins, de nedescris
Aşteptând să nu se mai întâmple nimic.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Lumea întinereşte din frumuseţea lor,
Stau pe un peron suspendat în timp şi poezie
Şi îmi e dor de toate ca şi când n-ar fi să fie
Şi îmi e dor de fiecare pe de rost
Şi îmi e dor de una, de alta, fără ca să ştie
Şi îmi e dor de toate şi niciuna ca şi când n-ar mai fi fost.

I’ve seen the world, done it all
Had my cake now
Diamonds, brilliant, in Bel-Air now
Hot summer nights, mid July
When you and I were forever wild
The crazy days, city lights
The way you’d play with me like a child
Will you still love me
When I’m no longer young and beautiful?
Will you still love me
When I’ve got nothing but my aching soul?
I know you will, I know you will
I know that you will
Will you still love me when I’m no longer beautiful?
I’ve seen the world, lit it up
As my stage now
Channeling angels in a new age now
Hot summer days, rock and roll
The way you play for me at your show
And all the ways, I got to know
Your pretty face and electric soul
Will you still love me
When I’m no longer young and beautiful?
Will you still love me
When I’ve got nothing but my aching soul?
I know you will, I know you will
I know that you will
Will you still love me when I’m no longer beautiful?
Dear lord, when I get to heaven
Please let me bring my man
When he comes tell me that you’ll let him in
Father tell me if you can
All that grace, all that body
All that face, makes me wanna party
He’s my sun, he makes me shine like diamonds
Will you still love me
When I’m no longer young and beautiful?
Will you still love me
When I’ve got nothing but my aching soul?
I know you will, I know you will
I know that you will
Will you still love me when I’m no longer beautiful?
Will you still love me when I’m no longer beautiful?
Will you still love me when I’m not young and beautiful?
Sursă: LyricFind
Compozitori: Elizabeth Grant / Rick Nowels
Versurile cântecului Young and Beautiful © Sony/ATV Music Publishing LLC