Duminica te iubesc cu tot ce nu te-am iubit în zilele săptămânii: 
cu flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți, 
cu alba-neagra și cu v-ați ascuns,
până la amețeală, până la nebunie,
cu ochi, coate, neguri sau morminte, 
azi vreau să te iubesc până la disperare
a mea, a ta, a Dumnezeilor din cer și a tuturor celor sfinte
(e zi de biserică)


o să mă rog de tine să faci față
am strâns din dinți o săptămână, câțiva ani buni, vreo două secole
și acum e duminică, în fiecare secundă
dă-mi-te fără să judeci, arată-mi-te cu fiorul încâlcit de gânduri
respiră lângă mine cu pielea ta albă și moale
ca o dimineață de vară cu soare năuc
ți-am făcut un loc de joacă în mine, la umbră
de inimă de țigancă să te descânte de-aproape
inima ta lasă iubirii mele spaima tăcerii
duminică, uite apele mele, pământul meu frământă-l
și aer inspiră cu grijă
gura ta naște în mine lumea a mia oară

mă strânge și mă frânge-n lacătele mii 


vreau să te iubesc azi, e duminică încă, pe trezie totul pare așa de ușor
curg ceasuri grele cu răzvrătire de câine
uite, duminica mea ți-o las ție
fă cu ea ce vrei, descoase-o, arunc-o plămadă,

citește-o ca pe o rugă din sfântă carte a ta 
de la stânga la dreapta de la început la final
totul meu ascultă din tine silabe albe, silabe negre
enigmatice talazuri risipit liman al zilei și al nopții


în mine crește biserică duminica asta
atât de puțin a mai rămas din noi…

 

Poem din volumul „Legi nescrise” – Andra Tischer

Citiți și „De ce iubim tocmai când nu mai putem iubi?