Respiră prin tine. Aerul trece dintr-un piept în altul ca o pală de vânt
Leagă foșnetul crengilor de clipirile genelor, buzele de gustul depărtării.
Te atinge cu o foame de leu. Apasă jugulara cu patos, fioros și blând.
Aerul trece dintr-un plămân în altul cum trec prin ziduri zvonurile înserării.
Vrei să știe cât de mult contează atingerea lui. Te vrei devorată lent și îndârjit.
Într-un ritual nocturn. Te încântă puterea pe care o are asupra ta.
Îți mânuiește plăcerea când ca pe un obiect de cult când ca pe un cuțit.
Își spală întotdeauna mâinile, fruntea și ochii înainte de a te ataca.
Îți dedică toate melancoliile și toate lumile intangibile.
Îi iubești și tandrețea și cruzimea. Te simți cum nu se poate mai femeie.
Brațele lui țâșnesc din adâncul dorinței ca niște tentacule invincibile
Și în încleștarea lor se întâmplă, irevocabil, întreaga ta odisee.
Vine o zi când se trezește amnezic. Ești o oarecare, o necunoscută.
Îți mătură cu privirea trupul incandescent, lovit de convulsii.
Vede prin el sau vede altul, care nu mai e al nimănui, o redută
Și el tot nimeni e. Un străin. Erai cea mai frumoasă. Ei și?
Nu te mai vede. Ești doar o vietate fragilă, din aceea de închis în turn
O nebună care i-a dedicat tânjeala și răsăriturile din copilărie.
Vrea doar să te posede, să îți sugă suflarea într-un ritual nocturn.
Aceleași mâini te surgurmă, el nu mai e același. Puțin îi pasă cine e.
Să îți ucidă dorința e o voluptate mai mare. Să te aibă năucită, zdruncinată.
E mai intensă pofta de-a te atinge ca pe-a străină, ca un stăin de temut.
Aerul trece din plămân în plămân ca un lup flămând printr-o pădure înghețată.
Gura care te sufocă e a unui soldat pierdut pe-un front numai de el știut.
Ceea ce a atins cu patimă sau candoare atinge cu nepăsare de însingurat.
Spui nu și crede că glumești, că e tot jocul pe care îl jucați cândva
E singur cu trupul tău răvășit. Singur cu voința lui de învingător damnat.
Strigi NU cu toată puterea, dar el continuă să își ascută armele în carnea ta
Te devoră lent, așa cum ai spus că visezi. Asta a vrut de la început.
Să te poată avea ca străin. Știe exact cum să o facă, ce te doare mai tare.
Știe exact unde să apese ca să simtă zbaterea. Și dacă tăceai ar fi știut.
Să te refuze și să te posede în același timp e o ispită copleșitoare.
Ai vrut să fie totul cu sânge cald. A vrut să fie totul cu sânge rece.
I-ai spus că vrei te facă să plângi. ”Nu știi ce vorbești, a râs, nu știi”.
Să fii pradă de război pe fronturile lui îndepărtate, să te sacrifice
Foamei lui neîmblânzite. Ai vrut să-l cunoști pănă la capăt, iată, afli.
Ți-a spus că vânează de când era copil, când alții se uitau la desene animate.
Ți-a spus că nici un vânător nu se gândește la ce simte prada în pragul morții.
N-ai înțeles nimic. Te-ai dus însângerată în calea lui la ceasuri blestemate.
N-ai înțeles nimic din cărți despre Troia și despre cum îi sunt bărbații.
