O personalitate extrem de controversată, o viață plină de paradoxuri:
… cel mai bine vândut artist din lume n-a vândut, în timpul existenței sale, decât o singură pictură; un suflet plin de iubire, cu o viață amoroasă care ar putea fi considerată, mai degrabă, un fiasco răsunător; o minte briliantă și un talent covârșitor, Van Gogh a luptat din greu cu dezechilibrele mentale care i-au punctat destinul în cele mai uimitoare moduri. „Prefer să mor mai degrabă de pasiune decât de plictiseală!”, spunea celebrul pictor olandez, și, cu adevărat, aceasta a fost și emblema biografiei lui.
Urechea artistului Vincent Van Gogh a fost un obiect fascinant de speculație pentru ani buni. Acest lucru a lăsat istoricii să inventeze tot felul de teorii și să dea răspunsul la întrebarea „De ce și-a tăiat urechea?”. Ar fi interesant de știut ce anume a stat la baza acestei povești incredibile, dacă ne referim la sensul de bază al acestui cuvânt misterios, „incredibil”.
Câteva explicații
Cea mai acceptată teorie este că Van Gogh și-a tăiat lobul urechii după o ceartă cu artistul Paul Gauguin, apoi aoferit-o unei prostituate, Rachel. Ultima dovadă a acestei legende arată că niciun element al teoriei nu este adevărat.
„Deși sunt adesea în adâncul suferinței,
în mine încă există calm, armonie și muzică pură.”
Martin Bailey, un specialist britanic devotat biografiei lui „Van Gogh”, argumentează în cartea lui „Studio of the South: Van Gogh in Provence”, că Gogh și-a tăiat întreaga ureche cu o lamă, după ce a aflat că fratele lui, Theo, s-a însurat.
În carte, Bailey punctează că Theo i-a cerut permisiunea mamei să o ia de soție pe Jo Bonger în 1888, mai exact în 21 decembrie. În 23 decembrie, un cuplu fericit primea urări de bine din partea familiei Bonger. Dintr-o scrisoare datată ianuarie anul următor, Vincent îi menționează lui Theo că a primit suportul lui financiar de 100 de franci. Luând în considerare relația apropiată dintre cei doi frați, Bailey crede că banii au fost trimiși o dată cu marele anunț – o surpriză cât se poate de inedită.
Istoricii presupun că Van Gogh ar fi suferit pe urma căsătoriei, pentru că, din perspectiva lui, aceasta ar fi „amenințat” relația lor ca frați. Theo ar fi trebuit să își ia responsabilitățile familiei și asta ar fi făcut să nu mai primească suport financiar.
„Dacă auzi o voce înăuntrul tău, care spune că „nu poți să pictezi”,
atunci pictând cu orice preț și acea voce va fi redusă la tăcere.”
În orice caz, istoricii au crezut inițial că el și-ar fi tăiat urechea înainte să afle de căsătoria fratelui său. Aceasta pentru că prima menționare a incidentului a fost într-o scrisoare din 19 ianuarie, o lună după întâmplare. De aceea, teoriile cu Gauguin a fost în general considerate „trăgaciul” situației. Artistul francez l-a amenințat că îl lasă și nu îi va mai fi artist colaborator și coleg, și în aceeași zi Van Gogh și-a tăiat urechea.
Noile dovezi sugerează că Van Gogh a auzit de căsătoria fratelui său în aceeași zi în care și-a tăiat urechea și s-a certat cu Gauguin. „Această frică a tras de trăgaci și s-a sfârșit prin depresie.”, a declarat Bailey pentru CNN. „Frica de a fi abandonat în ambele căi: emoțional și financiar.” Ar putea fi un motiv care stă în picioare, nu-i așa? Dar și un răspuns pe măsură…
După incident, Van Gogh a mers la bordelul lui preferat în Arles pentru a oferi urechea lui unei fete de 18 ani, Gabrielle Berlatier, și care -s-a descoperit ulterior- nu era prostituată. În schimb, această fată era o simplă menajeră, potrivit unei alte cărți recente de Bernadette Murphy, „Van Gogh’s Ear: The true story”. Murphy a inclus și un desen făcut de doctorul care i-a tratat rana. Desenul prezenta în loc de lobul urechii tăiat -cum versiunile anterioare ale poveștii spuneau-, o mare rană deschisă – Van Gogh și-a înlăturat aproape toată anexa.
„Van Gogh și-a tăiat urechea pentru a lăsa posterității un autoportret, în vreme ce alții nu pot să-și taie nici unghiile, de teamă să nu-și mutileze personalitatea. ”, a concluzionat, într-o notă amară, Valeriu Armeanu.
Dar legendele au soarta lor, mai mult sau mai puțin efemeră. Artă rămâne deasupra tuturor timpurilor.
Citește și Jeno Maier: actor fără studii de specialitate și fotograf apreciat de National Geographic