„Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut ţara, y compris moi! Dacă ar fi trăit, ar fi devenit negreşit marele nostru artist naţional”, exclama, plin de încântare, marele Grigorescu.
Ion Andreescu – pictat de Nicolae Grigorescu în pădurea Fontainebleu
S-a născut la Bucureşti, la 15 februarie 1850, într-o familie de conditie bună. A fost primul din cei șapte copii pe care i-au avut Andrei Dobrescu și Anastasia Pencovici. Tatăl – Andrei Dobrescu, era comerciant de băuturi și avea un han în Mahalaua Staicului.
Ion Andreescu – Băiețandru
Andreescu a urmat  cursul primar la pensionul particular al lui Andreas Apostolas. In 1863 a urmat  gimnaziul „Lazăr” din București, apoi  Colegiul „Sfântu Sava”.
Ion Andreescu – autoportret

Profesorat

La ”Școala Națională de Arte Frumoase”, condusă de Theodor Aman, se înscrie în 1869, la nouăsprezece ani, și după absolvire devine profesor de desen la Buzău. Zece ani de profesorat îl așteaptă pe tăcutul Ion Andreescu la Seminarului Episcopal din Buzău, gimnaziul „Tudor Vladimirescu” şi la Şcoala de Meserii.

Creaţiile din această perioadă, peisaje inedite precum „Pădurea de fagi”, „Stejarul”, „Stânci şi mesteceni”, „Mesteceni la marginea bălţii”, dar şi naturi statice sau portrete, i-au adus recunoaşterea în rândul artiştilor plastici din epocă.

Stejarul

“Stejarul lui Andreescu” încă mai rezistă vremurilor și se găsește în parcul Crâng din Buzău. El se află în partea stângă, cum mergi spre obelisc dinspre poarta Crângului. Botaniștii și iubitorii de natură îl îngrijesc pentru a-i prelungi viața.

În 1874, își face debutul la „Expoziţia artiştilor în viaţă” de la Bucureşti, unde expune tabloul „Coacăze”.

Coacăze – ulei pe pânză, 1874

 În 1876 a participat, de data aceasta, la cea de-a treia expoziţie a Societăţii „Amicii Belle-Arte”. „Oală cu flori”, „Plopi la marginea satului”, „Peisaj din crângul Buzăului”, sunt câteva din lucrările prezentate la expozitie.

Barbizon

Contactul cu arta lui Grigorescu are un impact hotărâtor pentru viitorul lui Andreescu. Pus în faţa unei opere mature şi vizibil moderne, diferită de tot ceea ce văzuse sau lucrase până atunci, Andreescu decide să pornească pe urmele lui Grigorescu şi să-şi definitiveze formaţia artistică în Franţa. Se întâmpla în 1873, la București, când vizitează expoziția societăţii ”Amicii Belle-Arte”, unde Grigorescu expunea peste 100 de lucrări.
„Avea în sfârşit revelaţia resurselor vaste de care dispunea pictura, a puterii ei de sugestie, şi-l impresiona mai ales arta lui Grigorescu, atât de proaspătă, de liberă în expresie, de plină de sentiment. În prezenţa acesteia, recăpătându-şi încredea şi-a descoperit adevărata chemare. Calea ce-o avea de urmat i s-a părut limpede”
La sfârșitul anului 1878, Ion Andreescu a plecat ca bursier la Paris unde frecventează cursurile  academiei private de artă Académie Julian.

Andreescu trece prin Academia Julian, refuzând categoric adecvarea la normele academismului şi la creaţia în atelier.

Gustul unei autentice libertăţi şi dorinţa vie de a picta în mijlocul naturii, îl determină să plece în vara lui 1879 la Barbizon. Şcoala de la Barbizon, un cătun situat la marginea pădurii Fontainebleu, a devenit în secolul XIX un centru important pentru artiştii „revoltaţi”, care preferau pictura după natură, în aer liber, în favoarea lucrului în atelier.

La Barbizon are loc întâlnirea legendară cu Nicolae Grigorescu, în vara anului 1880. Portretul pe care Grigorescu îl face lui Andreescu în pădurea de la Fontainebleu este un omagiu adus tânărului său coleg, a cărui evoluţie artistică îi este, în mod evident, tributară.
Din cauza stării de sănătate, după trei ani, Andreescu este nevoit să se întoarcă în țară.

Boala secolului

Ftizia, boala de care suferea, îi îngreunează ultima perioadă a vieții, dar nu-l împiedică să picteze. Deși în suferință, în 1881, la Salonul Oficial de la Paris pictorul expune lucrări care stau sub semnul speranței și al deschiderii: „Începutul primăverii” și „Bâlci de România”.
Andreescu – Iarna la Barbizon
Înainte de marea despărțire, în anul 1882, la București s-a organizat o expoziție retrospectivă dedicată pictorului, care avea treizeci și doi de ani. La Sala Stavropoleos s-au expus 60 de lucrări, printre care s-au numarat „Bătrân cu plete”, „Pahar cu tufănele”, „Pomi înfloriţi”, „Câmp cu maci”.
După acest eveniment artistul a continuat să lucreze, dar fără a-și mai părăsi casa și fără a se mai putea bucura de lucrul în natură. Ultimele tablouri sunt naturi moarte și portrete.

Femei într-un parc

Pictura ”Femei într-un parc” face parte din seria lucrărilor de maturitate ale lui Andreescu, fiind una dintre cele mai bune realizări artistice ale sale.

”Femei într-un parc”
„Modest, timid, funciarmente trist, apăsat încă mai mult dinauntru decât dinafară, Andreescu nu visează, nu retrăieşte, nu se entuziasmează: el se caută.” (Radu Ionescu)
A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948. Tablouri purtând semnătura marelui artist pot fi admirate în Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă al României şi la Muzeul de Artă K. H. Zambaccian.