Niciun apus
nu s-a-ntors din marea care, iubind,
l-a supus
Niciun cuvânt nu s-a-ntors
de-acolo de unde,
rămas nespus
s-a dus…
Un plus sedus
de minus,
o mare eu, tu
un apus,
două culori topite-ntr-un „da”
dintotdeauna simțit,
niciodată și mereu
spus.
*****
S-adie verdele-n albastru
şi roşul cocheteze,
fără jenă
ziua-n amiaza mare, când
o miere lentă îți cotrobăie blând
la mine prin venă.
foto arhiva personală
Citește și Ești genul meu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
