Ești genul acela, cu
ochii mari,
în formă de cântec
ce-și strigă bemolii la Dumnezeu
Blestem altoit pe descântec,
vin sec în cupa de abur a
unui zeu.
Ești genul acela, să nu
mă mai vindec,
pedeapsă și flacără
de Prometeu
sărut tatuat pe un pântec
ești,
ești genul meu.
foto tumblr.com
Citește și Ce dacă-i toamnă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
