Ambulanţele ţipă sinistru
pe străzile oraşului
condamnat edilitar,

medici cu halate
preschimbate în negru
împart cadavre,
morga tuşeşte
de preaplin,

până la urmă
fiecare trebuie să accepte
câte un cadavru,
hotărârea consiliului local,

uite, până şi primarul
îşi poartă în spate
propria moarte!