Mediana Stan: o artistă autentică, de mare talent, care se recomandă cu modestie:

„Sunt din Târgu-Mureș, am ca hobby scrisul, care m-a pasionat de copil. Prima poezioară, dedicată unui copac, am scris-o pe la cinci ani. Mai târziu, visam cu cartea de geografie deschisă sub vișinul înflorit și vedeam florile lui amestecate ghețari plutitori, asta în vreme ce mașinile securității patrulau prin cartier pândindu-l pe tata, răzvrătit contra regimului. Compunerile mele au fost afișate pe pereții școlii iar la cincisprezece ani, în clasa a noua, profesorii mi–au tipărit o poezioară în ziarul local, fără să mă anunțe, poezioară în care îmi manifestam dragostea pentru patrie. Pentru a mă proteja mama s-a despărțit de tata și mi-a ascuns toate mizeriile prin care trecea cât a putut de mult. Tata a fugit din închisoare, a venit pe furiș acasă, a citit poezia din ziar și s-a indignat,  el se lupta cu ei și copila lui le scria poezii? I-am spus că eu îl iubesc pe Ceaușescu, că el e tatăl meu și dacă ar fi un război m-aș duce să mor pentru el. Tata m-a privit lung și a râs, a râs ca de o glumă bună, cu poftă. Ia te uită, ce bine merge aparatul! Ce-au făcut din voi! Mi-a propus să fug cu el peste graniță, spre America. Ideea m-a îngrozit. Tot ce știam despre viață se prăbușea sub cuvintele lui. Lasă, că vei vedea cine sunt ei cu adevărat. După acest episod am început să simt închisoarea regimului în tot ce trăiam. Au urmat studii de filologie la Universitatea din București, apoi tot job-uri legate de scris, traduceri, corectură, reclame. Editura PC Magazine România, profesor de engleză la școală generală, traducător, am înființat cu ajutorul unei firme de IT o revistă online pentru copii, Revista Tuș, editor la Cultură în Mureș. Nașterea băiețelului meu a declanșat un resort al scrierii pentru copii. Am fabricat  trei cărticele: „Cucurigu-Piticot”, „Păpădii” și piesa de teatru „Regele Harbuz”, menționată de cronicarul dramatic Mircea Ghițulescu la un concurs de teatru. Și îmi plac pisicile și caii. Cam atât.”

din arhiva personală

Am selectat din creația ei poetică două poeme, prin care vă invit să pătrundeți în acest imaginar artistic marcat de o sensibilitate aparte :

adaptare

lift defect,
de trei ani locatarii coboară, urcă fiecare cum poate,
de când s-au ruinat scările din ciment, pe la ferestre atârnă scări de frânghie, blocul pare o arcă a lui Noe împietrită
 
coborând din balcon în balcon prelingându-mă pe ziduri
membrele mele au devenit mai elastice, se pot lungi neaşteptat de mult

într-o staţie de autobuz, o rafală de vânt mi-a ridicat haina, două femei s-au apropiat:
nu vă supăraţi, ne spuneţi şi nouă de unde aţi cumpărat ciorapii? noroc că a venit autobuzul, am scăpat de răspuns

am picioarele acoperite cu ventuze, discuri adezive pe palme, pe fese
port fuste lungi totuşi
un bărbat s-a îndrăgostit de mine, m-a sărutat
buzele mele au pocnit cu zgomot,
Baby, ce buze ai! silicon? cum să-i explic
că de atâta vreme sărut zidurile, gura mea e o ventuză pentru escaladare
şi am devenit un soi de caracatiță de beton,
de o frumusețe înșelătoare

********************************

altă femeie

 

stăm cu spatele unul la altul cerând unui zid să ne ocrotească de celălalt 
ne dorim ca pereții să crească în jurul nostru să ne înconjure

să ne trezim fiecare în carcera lui
pedepsit să fie singur cu sine
în apa lui, sub cerul lui de carne strâns ghemuit pe care licăresc propriile gânduri fulgere
măcinându-se pe sine sorbind băuturile acide ale unor amintiri în care i se topesc oasele
se scurg în lichidul mirosind a amoniac zemuind dintr-o carne pe jumătate uscată, înroșită pe margini

cât de dezgustător cât de macabru trebuie să fii pentru celălalt

 

oricare alta în afară de tine
aici trebuie să menționez un criteriu,

sunt singura femeie cu care bărbatul meu a făcut un copil, singura femeie la care a bifat perpetuarea speciei

așadar trebuie căutat un alt trup cu care să-și amestece trupul să îl dubleze într-un bărbat nou, altul și totuși același, într-o femeie nouă, alta și totuși aceeași

 

nemulțumiți, zeii își căutau soții care să le zămislească progenituri neasemuite

după ce naști un copil, aproape că nu mai exiști, toată atenția, toată grija celor din jur se îndreaptă asupra drăgălașei făpturi

acaparează tot

cum se împacă ura revolta nemulțumirile discordanțele cum se netezesc se îndulcesc într-un  bebeluș din ceară, în surâsul angelic al micului prinț


nu mă mai săruta atât de mult!

I-am spus când l-am văzut cum își sărută copilul, fața mea întinerită, bucălată, micuță, ochii mei

el s-a întors, m-a privit de parcă m-ar fi văzut pentru prima oară

gata să exclame așa cum o făcuse odată privindu-mă între straturi de flori

asta-i nevasta mea, o lalea pitică  

 

ploaia efemeridelor albe ține o zi
cad pe suprafața oglinzilor în care ne privim moarte strivite
pasta lor verzuie pufoasă întinsă ca un mâl în care se zbat aripi albe 

disprețul celuilalt te mutilează, devii macabru pentru tine însuți 

vomiți

aș vrea să-mi smulg sufletul să-l țin deasupra mea să nu se păteze

faţa lui ciupercă vânătă-albă crescută din tencuiala rece

ușa liftului s-a întredeschis, i-am întins un obiect, i-am atins mâna

de fapt nu ne atingem niciodată cu adevărat, atomii noștri conțin un vid

 

liftul a coborât

mâna mea a rămas răsfirată, albă peste un gol adâncindu-se la picioarele mele peste sângele meu încercând să-l calmeze

să-l oprească să curgă în gol după el

 

stau în mine ca într-o lalea cu petalele întoarse înăuntru
plutind în ea însăși

de sus până jos

de jos până sus

sunt specii de flori perfecte hermafrodite

alunec prin roșul meu palpând căutând răsucindu-mă în catifeaua amplă desfăcută până la mari depărtări, în care fiecare mișcare se transmite pe orizonturi care par intangibile și tresar o dată cu mine

 

alunec prin râul de sânge

prin uriașa venă electrizată de impulsurile a miliarde de inimi

dusă de valurile roșii, de vuiet, animale și oameni migrând trăind alergând

înnebuniți de testosteron elefanții se luptă pe viață și pe moarte

în timp ce femela îl așteaptă pe învingător

oricare ar fi
el se împerechează o zi întreagă și moare

 

ne manifestăm toate ciudățeniile, toate ororile doar față de perechea noastră

doar ea ne știe bucată cu bucată, ne cunoaște gusturile, plăcerile, anomaliile, nebunia


nu te poate iubi nicio altă femeie mai mult decât mine

Citiți și Casele părăsite, de Ilinca Bernea