Oare pe măsură ce trece timpul, lumea devine un loc din ce în ce mai ciudat ? E vorba, desigur, despre percepțiile subiective, care semnalează ba licăriri de înțelepciune, ba semne de decadență. Adesea, ne întrebăm cât de bine îi cunoaștem pe cei de lângă noi, dar pe noi înșine.

În buna tradiție a comediei burgheze à la Edward Albee, dacă ne gândim la piesa„Totul în grădină” sau magistrala „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, Octavian Strunilă prezintă lungmetrajul „Complet (ne)cunoscuți”, versiunea românească a celebrului film „Complet străini” /„Perfetti sconosciuti” (2016), al regizorului italian Paolo Genovese, ecranizat în peste douăzeci de țări. Așadar, debutul regizoral al actorului Octavian Strunilă reprezintă o întrepătrundere a celor două arte-surori: teatru & film. Cu puternice influențe din zona teatrală, dar și cu aerul intimist și scormonitor din cinematografia lui Woody Allen, lungmetrajul devine o profundă analiză a lumii de azi, cu toată superficialitatea ei, cu tot falsul ei confort, cu tot machiajul ei strident, în spatele căruia se ascund cute adânci.

„Complet (ne)cunoscuți” este o excelentă comedie dulce-amăruie (în stilul Broadway) despre natura umană și esența sa și care pune în discuție limitele actuale ale discreției și intimității. Povestea a cucerit publicul din toată lumea. Totul pornește de la o seară în care șapte prieteni se întâlnesc să ia cina, prilejuită de o eclipsă de lună. Se spune că nu există dovezi științifice care  să susțină ideea că eclipsele lunare au un efect fizic asupra oamenilor. Totuși, practica admite că eclipsele pot produce unele „efecte psihologice profunde”. În fond, momentul ales devine un pretext perfect pentru zonele mai ascunse ale intimității fiecărui participant.

Cu toții se pregătesc de cină, alimentând cumva zona de ipocrizie, dar pășind luminoși în casa celor două gazde: Maria (Anca Maria Dumitra) și Ștefan (Alexandru Conovaru). Se simte în tot și în toate gustul compromisului, lipsa încrederii, un mic ‘paradis’ pe jumătate fals, în care fiecare obiect sau fiecare plăcere se plătește cu o renunțare, iar frustrările au ridicat ziduri înalte în jur. Se fac simțite și conflictele intergeneraționale, dar lumea nu mai are timp să le analizeze. Maria (Anca Maria Dumitra), deși e psiholog de profesie, nu pare să stăpânească năvălnicia fiicei adolescente. Prezervativele din geanta Anei devin sursa unor discuții din care deducem că nu ‘comunicarea’ e punctul forte al Mariei, și – în plus – oaspeții sosesc rând pe rând. De asemenea, tensiunile (noră-soacră) se resimt și în cazul Dorei (Andreea Grămoșteanu), una dintre invitatele amatoare de băutură în exces, de altfel o femeie sensibilă și plină de haz. Scânteile sexuale nu sunt o problemă pentru Andreea (Ada Galeș) și Toma (Adrian Ștefan), relativ noi în jocul căsătoriei și frecvent ‘jucăuși’, chiar și în fața ușii gazdelor.

Povestea fiecărui cuplu pare frumoasă și caldă, încă plină de viață. Ben (Gabriel Răuță) trebuia să-și prezinte – în sfârșit – noua iubită, dar el ajunge singur, susținând că Lucian(a) suferă de indigestie. După micile reglaje de-acasă, invitații intră în scenă. Ideea de bază este întotdeauna că personajele încep seara vesele și relaxate, doar că lucrurile se încurcă serios după ce un ‘ceva’ (de obicei băutură) capătă amploare. Imediat, ‘scheletele încep să iasă din dulapuri’. Protagoniștii sunt toți suficient de amabili. Majoritatea au crescut împreună și se cunosc foarte bine… se presupune.

La un moment dat, gazda, Maria (Anca Maria Dumitra) propune «un joc»: toată lumea va pune telefoanele pe masă și va citi cu voce tare mesajele primite în seara aceea (sms-uri, e-mail-uri) sau va purta conversațiile pe speaker/difuzor. Primită cu reținere de unii, dar cu amuzament de alții, provocarea e acceptată. Cum bine recunoaște una dintre eroine, telefonul mobil devine, în acest mod, cu adevărat „cutia neagră a vieților noastre”. Treptat, amuzamentul deviază însă într-o dramă plină de surprize, fiindcă toți au secretele lor, bine camuflate până acum. Câte secrete se află? Cât de mult se cunosc ei, de fapt?

Pornind pe razele lunii, regizorul plasează centrul de interes în apartamentul gazdelor: Maria și Ștefan. Cu toate acestea, locuinţa poate deveni o ramă sufocantă, eroii ieșind/intrând de pe terasa unde este amplasat un telescop. Cu toții sondează (aparent) Universul, dar privesc cu disperare și înlăuntrul lor, destul de întunecat. Doar licăririle ecranelor mai pot salva sau nu aparențele păstrate ani de zile. Scenografia Mariei Duda surprinde încă de la început esența acestei lumi, o cameră mobilată cu bun-gust, dar ilustrând un fel de prototip al sutelor, miilor de astfel de apartamente din lumea întreagă, în care trăiesc oamenii din clasa de mijloc, împovărați de datorii la bănci și plătind din greu micul confort al unei case peste posibilitățile lor. În timpul jocului, ca un crescendo emoțional, secretele încep să iasă la iveală. Ceea ce inițial păruse doar o reîntâlnire la cină, o seară tipică, soate la iveală o cavalcadă de răsturnări de situație. Drama şi comedia sunt indisolubil legate în dialogurile ce devin adevărate împroşcări în obraz. Personajele se dezvăluie unele altora, convenţiile şi măştile pică, tensiunea acumulată creşte vertiginos. Ceea ce ar fi putut fi savuros devine deopotrivă grav.

Încetul cu încetul, totuși, adevărurile incomode sunt dezvăluite: Maria își remodelează sânii, Dora vrea să-și interneze soacra într-un azil de bătrâni, Andreea își consolează ex-ul, Toma așteaptă un copil de la o colegă de serviciu și oferă bijuterii false atât logodnicei, cât și Mariei/gazda serii. La un moment dat, chiar și sobrul Ștefan scapă o glumă caustică: „Nu vreau să ajungem ca Barbie și Ken: tu plină de plastic, iar eu fără bile.”

Mai complicat este modul în care Marcu va explica fotografia pe care amanta lui o trimite în fiecare seară la ora 22:00. El îl convinge pe Ben, care are același tip de telefon, să schimbe dispozitivele, astfel încât să pară totul mai plauzibil, Ben fiind divorțat. Scenariștii au făcut efortul de a arăta comportamentul copilăresc al unei persoane obișnuite, dar, din păcate, nu există o asemenea profunzime reflexivă aici, ci doar niște oameni răsfățați din clasa mijlocie și superioară, cu izvoare de nefericire și nicio agentie care sa le schimbe situatiile. Intriga se dezvoltă pornind de la o temă pe care puțini vor să o analizeze: să fie dezvăluiți. Cândva, secretele erau împărtășite între prieteni, dar acum telefonul mobil a devenit depozitul comportamentelor noastre ilicite, iar în momentul în care este lăsat la vedere, totul este scos la iveală, fără protecție.

Cea mai reușită scenă din „Complet (ne)cunoscuți” aduce în prim-plan aeastă idee a loialității prieteniei versus neutralitatea unui dispozitiv, când Ben îl acoperă pe Marcu și permite ca o ‘revelație’ majoră (pentru acest film și pentru acest grup de oameni) să cadă pe umerii lui. Este, de asemenea, singurul moment în care cineva acționează în numele prieteniei adevărate și se comportă mai degrabă ca un adult decât ca un puștan de liceu. Singurul participant ‘single’, Ben, proful de sport rotofei, care invocase o indigestie a presupusei sale partenere, e de fapt un bărbat dezamăgit.

După divorț, pendulase între diferite relații, iar cina din seara eclipsei de Lună îi relevă natura. Deși are o altă orientare sexuală/gay își păstrează integritatea în fața amicilor săi. Intrase forțat în aranjamentul propus de Marcu (Leonid Doni), care voia să evite un conflict cu soția. Fotografia indecentă trimisă de amica virtuală a lui Marcu a declașat loviturile; legăturile se zgâlție precum piesele de la domino. Ceea ce ar fi putut fi doar o farsă plictisitoare din cunoscuta «comedie a erorilor», relevă aici puterea dramei.

Distribuția este bine aleasă, iar actorii profită la maximum de rolurile atribuite, fiecare jucând perfect tipologia la care a fost încadrat(ă). Regizorul evită sentimentul de claustrofobie, solicitând  interpreților mișcarea prin cameră și apartament, mai ales că există pretextul cinei: eclipsa de Lună. De asemenea, paracomentariul muzical amplifică penumbrele. Ilustrația muzicală jucăușă, folosită în mod flagrant în momente dramatice pentru a dirija emoțiile privitorului, amintește de peliculele lui Wody Allen. Actorii își dau măsura talentului jucând ba amuzant, ba emoționant, dar și serios. Întreaga peliculă indică observații ascuțite despre capriciile relațiilor umane și îndeamnă la reflecție.

Producător: Ștefan Hillerin

Regia: Octavian Strunilă

Scenariul: Octavian Strunilă, Paolo Genovese

Imaginea: Zoran Simulov

Scenografia: Maria Duda

Montajul: Mircea Lăcătuș

Costume: Sonia Constantinescu

Muzica: Mălin Cristache

Distribuția:

Anca Maria Dumitra – Maria

Andreea Grămoșteanu – Dora

Leonid Doni – Marcu

Ada Galeș – Andreea

Gabriel Răuță – Ben (ca Gabi Răuță)

Alexandru Conovaru – Ștefan

Adrian Ștefan – Toma

Catia Maria Tanase – Ana

Octavian Strunilă – Curier

Virginia Rogin – Soacra (nemenționată)

Durata: 1h 34 min.