Umami – Ohara Donovetsky în dialog cu Mihaela Apetrei – autoarea cărții Cină cu ficat și inimă
De data asta, întrebări „incomode”:
Ohara: Eu am văzut în Murki un personaj simpatic într-un fel paradoxal, e adevărat, dar și un personaj care poartă în spate o cocoașă „ideologică”, fie experiența traumatizantă a luptei cu kilogramele a cuiva din apropierea autorului, fie ceva de genul: ei, înțelegi acum că a mânca/mâncare e doar o sărbătoare a simțurilor, și nu o modalitate iresponsabilă de a (te) ucide? Ce a pus autoarea „în cârca” lui Murki, de fapt?
Mihaela Apetrei: În cârca lui Murki am pus, cred, iresponsabilitatea rasei umane în ceea ce privește sănătatea și estetica, dar și amoralitatea de a-i sacrifica pe alții și sentimentele lor pentru o iluzie a fericirii proprii. Nu am asistat la nicio experiență traumatizantă a cuiva în lupta cu kilogramele – cel mult a mea, că mă traumatizează rău să visez la chipsuri cu sos de brânză și să mănânc salată cu piept de pui :-))) Apropo, cât am scris cartea asta m-am îngrășat niște kile, încă mă lupt să le dau jos…
Ohara: Este Murki, bucătarul de oameni, cum e numit la un moment dat, un personaj a cărui idee a plecat de la existența unui om fără sentimente, fără emoții? Cum trebuie să îl citim pe Murki? Dar pe Marcel Grigore?
Mihaela Apetrei: Pe Murki îl puteți citi exact cum ai zis. Asta e, un om fără sentimente (crede el) aparent disperat să fie fericit. Drama acestui om este și a noastră: nu vedem ce avem sub ochi. Murki ERA fericit, doar că nu era dispus să înțeleagă, să se bucure de ce are, căuta altceva, își imagina că fericirea e vreo treabă sofisticată la care nu ar avea acces, dar ar putea avea dacă ar face o sută de tumbe și manevre. De aceea, cartea asta este și un semnal de alarmă, dacă vrei: uitați-vă, băi, în jurul vostru, și fiți naibii fericiți, nu mai căutați cai verzi pe pereți.
Marcel Grigore e vai de capul lui. L-am inventat pentru salvarea lui Murki, care m-a convins să-i ofer alt destin. M-am atașat mult de Murki ăsta și am vrut să-l salvez, sau măcar să-i salvez sufletul. Iar Marcel Grigore și-a asumat nobila sarcină de a lua asupra lui niște lucruri.
Ohara: De ce Murki (înfloritură, ornament muzical) și de ce Uzun (mare, lung, dar și trist, în turcă)?
Mihaela Apetrei: De Uzun habar n-aveam că asta înseamnă… Totuși, nu e chiar o coincidență că s-a potrivit așa de bine, să-ți explic de ce. Nu am multe intuiții. Dar o am pe aceasta a numelor. Întâi le aleg și apoi, de curiozitate, mă uit și ce înseamnă. La mult timp după ce am avansat în carte. Mereu aflu că numele astea chiar înseamnă ceva în câte-o limbă. Așa am pățit și cu Mioki, eroina mea din romanul despre călătoria pe Camino – Mioki în sus, Mioki în jos, până când, într-o zi, am avut curiozitatea să văd dacă o însemna ceva. Da, înseamnă ceva de genul „cutezătorul erou al adevărului” (foarte aproximativ, fiindcă nu-mi mai amintesc exact). O simplă intuiție, dar se verifică de fiecare dată, pentru toate numele fistichii sau banale pe care le aleg.
Ohara: Specia aleasă, romanul polițist („deghizat” i-aș zice), este (doar) un fel de a comunica cu cititorul din contemporaneitate, care, se știe, e grăbit, vrea totul repede și cu suspans? E oare un fel de a zice: iată, dacă așa vreți, asta vă dau, numai citiți, nu are importanță că e sub forma unui policier, că nu e chiar așa…? (dovadă improbabilitatea explicațiilor medicale și de organizare polițistă, cred că mesajul a fost: nu e important asta, altceva e important).
Mihaela Apetrei: Da, este exact cum spui, un fel de a comunica cu cititorul din contemporaneitate. Și da, este deghizat, cum spui. Am vrut ca acest mesaj să ajungă cât mai ușor la cititori. Sigur că mi-am dat seama de riscul de a nu mai ajunge deloc, pentru că îi ia fața povestea polițistă. Dar mi-am asumat asta. La urma urmelor, dacă încerci poate obții ceva, dacă nici măcar n-ai încercat, sigur nu vei obține nimic. Cine e făcut să priceapă și mesajul de după acțiunea polițistă, o va face. Cine nu, s-a ales cu o lectură de vacanță care sper să-i fi făcut plăcere. Dar ceva tot îi rămâne.
Ohara: Cartea ta valorifică termenul umami, al cincilea gust, numit și studiat de către chimistul japonez Kikunae Imeda, gust despre care se spune că are propriii săi receptori și e responsabil pentru recunoașterea particulară a savorii combinate. Se mai spune că prima dată el poate fi simțit în laptele matern. Presupun că Murki nu l-a simțit, având în vedere relația dezastruoasă cu o mamă care nu l-a dorit. Este cartea ta o lungă căutare de umami a personajului, dar, indirect, o lungă tânjire de iubire (maternă, în primă și, până la urmă, ultimă instanță)?
Mihaela Apetrei: Nu m-am gândit așa. Ca orice copil care a avut din plin iubire maternă, nu înțeleg această căutare și nu cred că aș fi putut-o imagina, necunoscând-o. Dar Murki caută într-adevăr umami, fiindcă pentru el era perla coroanei. Acest umami este gustul meu preferat, deci și al lui, și reprezintă sentimentul meu preferat, deci și cel mai important pentru el: încrederea. Pentru mine, încrederea doboară munți și trece oceane. O acord repede și o retrag greu, dar definitiv, fără a doua șansă. Umami asta e, dacă ar trebui să ne reprezentăm sentimentele în gusturi.
Ohara: De ce ai construit-o pe Doina cu un obraz mutilat?
Mihaela Apetrei: Toți avem o parte „mutilată” și una „bună”. Chipul Doinei este o metaforă. Unii (chiar apropiați sau îndrăgiți) aleg uneori să ne judece după partea aia mutilată, chinuită, în loc să vadă jumătatea frumoasă pe care o oferim. Și partea „strâmbă” a fost cândva frumoasă, dar interacțiunea cu lumea a făcut-o să fie așa. Asta nu schimbă ceea ce suntem în esență, ci doar felul în care reacționăm sau ne purtăm, marcați de unele experiențe. Însă știi ce e bine, totuși? Că putem face o bună selecție a oamenilor după ceea ce aleg să vadă din noi.
Ohara: Ai avut vreodată în viața ta adevărată la îndemână ciumăfaie, leandru, iarba fiarelor, mătrăgună sau măselariță? Le poți deosebi pe viu, să zic așa?
Mihaela Apetrei: Leandru da. Restul nu. Nu știu dacă le pot deosebi pe viu, deși în perioada de cercetare am citit destul despre fiecare și am văzut și poze. Însă sunt copil de asfalt, abia deosebesc pălămida de alte buruieni, nu poți avea pretenții prea mari…
Ohara: Cum simți / îți imaginezi tu gustul numit umami?
Mihaela Apetrei: Este gustul meu preferat și cel mai nociv totodată, după el trebuie să bagi sute de abdomene și zeci de kilometri de alergare. Este grăsime fină sărată sau dulce – de exemplu pâinea cu unt despre care spuneam, și cu magiun de prune peste. Ăsta-i umami al meu.
Ohara: Yum Tom (am scris bine?) – Murakami; cremșnit – Culianu, Pergamentul diafan; Biban în sare roz – Tolstoi, Anna Karenina; sunt trei exemple pentru care, lângă tipul de mâncare, a existat și o referință livrescă; de ce nu există pentru toate? Ce ai pune la înghețata de șampanie? Dar la coquelet cu sos de salvie și pat de bulgur cu stafide? Dar la cotletul de miel în ierburi aromate? Dar la covrig cu susan (!)?
Mihaela Apetrei: Stai, păi dacă răspund eu, vouă ce vă mai rămâne de făcut?…
Mi-au plăcut foarte tare corespondențele astea. Nu le-am terminat pentru că mi-am imaginat că i-ar plăcea și cititorului și va continua jocul singur, poate l-ar fi înfuriat să i le servesc pe toate pe tavă. Dar uite, încă una: la coquelet cu salvie și bulgur aș asocia Eleganța ariciului, a lui Muriel Barbery. Pentru covrigul cu susan este cea mai mare provocare, nu mă bag 🙂
Ohara: Cine este Mia pentru autoarea din Cină cu ficat și inimă?
Mihaela Apetrei: Este ființa bună la care avem dreptul cu toții în viață. Uneori o stoarcem de resurse, așa cum s-a întâmplat cu biata Mia, și nu rezistă alături de noi. Dar avem această șansă. Putem avea grijă de cel care alege să ne iubească necondiționat și să-i dăm și noi ceva în schimb, sau putem să-l ostoim de puteri și să ne plângem în pumni după aceea, poate chiar toată viața. Cred că fiecare știe exact la ce mă refer, am impresia că este imposibil ca destinul să nu ne dea o astfel de persoană, indiferent de rolul pe care îl joacă în viața noastră: părinte, frate sau soră, prieten, soț sau soție, partener, profesor, mentor.
Sursă foto: pagina de Facebook a autoarei
