Ultimii rămași
Ilinca Bernea
Katia Chausheva
La început eram o armată, dar nu ne dădeam seama.
Purtam aceleaşi haine, aceiaşi cercei şi exact acelaşi medalion la gât.
Ne plăceau aceleaşi cărţi şi aceeaşi muzică.
Dar cineva a trebuit să moară. Şi cineva să rămână.
Pe prima am îngropat-o în pantaloni de catifea.
Pe a doua am abandonat-o într-un tren, râzând.
Una a rămas pironită într-o sală de concert pe-un scaun.
Alta a rămas într-o staţie de autobuz din Kensington.
Şi alta şi-a dat duhul pe treptele catedralei Saint Paul.
Mai era şi una cu păr lung pe care îl purta despletit, care n-a vrut să moară.
A tot fugit în urma mea o vreme, într-o rochiţă de vară.
Las mereu în urmă pe câte cineva.
Nu întotdeauna apuc să-mi iau rămas bun.
Nu reuşesc mereu să-mi plâng morţii
Unii se întorc de parcă ar fi uitat ceva
În corpul în care nimic nu mai e la fel
În inima în care nu va mai vine primăvara
Unii îmi cer socoteală
Alţii doar îmi încălzesc patul sau mângâie medalionul de la gât.
Nu mai purtăm demult aceleaşi haine, iar muzica şi-a pierdut puterea.
Uneori ne certăm pe teme literare.
Cineva din mine rămâne pe drumuri,
Cineva şterge praful, spală geamurile
Cineva scrie frenetic despre cele neîntâmplate
Cineva veghează la căpătâiul celor adormiţi.
Câteodată o mână de copil mi se aşază pe umăr
Una de bătrână dezmiardă mâinile celei care scrie acum.
Cineva din mine ar vrea să treacă nepăsătoare prin Liverpool Street
Să ia autobuzul de Tottenham scuipând seminţe.
Cineva din mine ar vrea să nu mai răspundă la mesaje
Dar nu ştiu niciodată prea bine ale cui sunt vocea sau cuvintele de pe ecran
Dacă nu cumva e copilul care muncea la 11 ani şi punea banii pe masă
Pe el nu îl pot părăsi.
După ce au plecat din noi atâţia o despărţire în plus ce mai contează?
Dar cineva din el visează cum cineva din mine îi spune noapte bună în fiecare seară.
Femeia aceea se naşte din dorinţa lui.
Şi mai sunt şi altele, care vin şi pleacă, trebăluiesc în mine
Mai sunt şi cutre care filosofează
Nu doar amantele lui.
Cineva din mine crede cu tărie în ziua în care ne vom strânge în braţele ultimilor rămaşi.
Chiar dacă nu mai vine primăvara.
Citiți și Ilinca Bernea sau arta transcendentală
