citesc pe nerăsuflate din palma vremii
mi-o întinde, uneori, pe ascuns
și-nfige o țepușă în harta cărnii, uite, aici ești tu
mă uit în jur și-ncep să calculez distanțe
sufletul pârâie și din el curg zerouri
niște zulufi atomici sărați
care-mi intră în ochi de câte ori
dau din cap că nu.
cum ustură.
foto tumblr.com
Citește și până ce până când
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
