teama aceasta de-a-ncepe
tremurul palmei deasupra clanței și ușa
lovește ceva zadarnic și surd
absența ta – leșul trufaș
de fum întins pe podele.
de când stă acolo?!
o iau și-o pun la spălat, îmi place
legănarea cu spume și aninatul pe sfoară
cum vântul o umflă și râsul
plânsul prins în cârlige duioase
teama aceasta de-a-ncepe iar
agava de sub fereastră cu limbile ascuțite
înflorită și mută să-mi spună
vezi de ochește
și trage c-o pasăre-n lună.
foto painting christian schloe
Citește și bucăți inexacte de apă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.