Tinerii nu mai au chef să lucreze. Oare?

Auzim adesea că milenialii nu fac și nu dreg, că sunt leneși, nu vor să muncească, sunt „fulgi de nea”… pe scurt, vai de steaua noastră! Având în vedere că am mai trăit și eu una-alta, îmi pun problema la modul serios: cât de pertinente sunt genul acesta de acuze?

Într-adevăr, nu mă regăsesc în generația mea din multe puncte de vedere și da, există absolvenți de facultate care se miră că nu-i așteaptă cel puțin câteva birouri cu plăcuțe aurite, inscripționate „X, director executiv”, iar la extrema cealaltă sunt „preșurile”, adică ciocoii: felul lor de-a fi și de-a acționa reprezintă o îmbinare a perversității native și a educației primite, conform căreia trebuie să lingușească ca să ajungă acolo unde trebuie, iar dacă pe parcurs mai calcă niște cadavre, așa să fie!

Undeva, la mijloc, mai suntem noi: niște tineri de bun-simț, dar care n-au chef să suporte abuzul psihologic al unor șefi post-comuniști. Am plecat și voi pleca de absolut oriunde voi considera că sunt tratată cu lipsă de respect pentru că, sincer, nu am ajuns la doctorat (fără pile) ca să urle la mine una pe care a făcut-o soțul mare doamnă sau să mă ironizeze, să mă repezească și să mă umilească de față cu ceilalți un misogin tupeist, care pune pauză înaintea virgulei, dar își permite să-mi spună că am scris un articol prost și agramat, doar pentru că nu era bombastic și nu dădea cu sete-n politicieni, așa cum visa el. Ar trebui să-i crape obrazul de rușine pentru că i-am lucrat două săptămâni fără contract și, bineînțeles, gratis (așa cum i-au lucrat și alți tineri care n-au avut chef să-i mai suporte abuzurile).

Dar n-o să-i crape, e prea gros, desigur. Și, sincer, nici măcar nu e vorba de școli, e vorba de umanitate: n-ar trebui să jignești/ să urli/ să ironizezi nici măcar un gunoier; dacă consideri că nu dă randament, trage-l deoparte, explică-i calm și punctual ce nu face bine și dacă vezi că nu se schimbă nimic, concediază-l/ pune-l să demisioneze și asta e. Consider că așa se rezolvă astfel de probleme în mod civilizat și profesionist, nu reacționând ca ultimul tâmpit pentru că tu ești șef și-ți permiți.

Într-adevăr, există oameni care nu pricep decât în momentul în care ridici tonul la ei, dar chiar nu e cazul meu și nu e cazul multor altor persoane. Cu mine cu siguranță vei avea doar de pierdut cu o atitudine grosieră și cu mulți din generația mea, îndrăznesc să spun. Tocmai de asta, în calitate de șef/ angajator, ar fi normal să ai o oarecare intuiție și spirit de observație în ceea ce privește oamenii și să nu angajezi pe ochi frumoși/ cineva care din start îți spune că e acolo doar pentru că nu-și găsește în domeniul în care are pregătire, asta nu dacă vrei workaholici sau cele mai înalte standarde. Da, un om de bun-simț va face ce-i stă în putință ca să dea randament la muncă, va fi dispus să învețe lucruri noi, dar ar cam trebui să fie la mintea cocoșului faptul că nu va face nu știu ce performanțe din moment ce acel post nu e ceea ce-și dorește să facă în viață și probabil că nu e nici cea mai adaptabilă persoană. Ăsta e adevărul.

sursă foto: unsplash.com

Probabil că în „ecuația” asta cel mai tare mă enervează că în momentul în care spui că nu-ți convine să fii repezit, s-ar putea să-ți răspundă ceva „superior”, provenient din satul Dumbrava Minunată, comuna Cucuieții din Deal, semianalfabet, care nu știe o boabă de engleză și nici cu gramatica limbii române nu stă prea bine, că așa e peste tot și încă aici e bine, față de locurile în care a lucrat el/ ea… Cum ar veni, tu spui (pentru că omul/ femeia încearcă să discute cu tine după ce se calmează, inițiază el/ ea discuția) că nu-ți convine să fii repezit și el îți spune că nu-și va schimba atitudinea. Moment, în care, desigur, îți înăbuși pornirea de-al/ de a o arunca pe geam pe Wannabe Șefuț(a) și mergi mai departe. Strângi din dinți cât strângi, dar vine un moment în care nu mai poți și izbucnești în plâns.

De ce? Pentru că nu poți s-o arunci pe geam pe Șefuța care urlă la tine pentru că ai greșit/ ai uitat nu știu ce. Și apoi te miri că după ce o persoană te-a văzut plângând și tremurând, își mai permite să mai urle la tine de câteva ori pentru că nu ți-ai adunat catrafusele așa cum visa și te miri că poate fi atât de jigodie încât să-ți spună că ar trebui să știi pe viitor că atitudinea asta nu e ok. Desigur, faptul că ea venea „supi” pentru că nu a dormit bine și apoi urla la mine (asta după ce i-am zis de vreo două ori, în zile diferite, că vreau să demisionez) pentru că „nu ascult” și „de aia ai șef, ca să-l asculți”, reprezenta o atitudine foarte ok.

Bineînțeles, faptul că eu nu dormeam bine de nervi nu mai conta, faptul că mă târam de oboseală și de frustrare și mă trezeam cu noaptea-n cap ca să schimb două autobuze și să ajung la timp, nu mai conta. Și nici nu i-aș fi zis. În fond, eu nu eram șefuță, eu n-aveam privilegii, csf? Eu nici nu folosesc „decât” în loc de „doar”, dar ce contează? Bani să facem, dă-o naibii de cultură!

„Tu, tu habar n-ai să lucrezi pe calculator…”, asta pentru că îi spusesem că ștersesem ceva, înainte să plec definitiv de-acolo. Parcă îi văd și acum privirea arogantă și batjocoritoare. Corect, nu știu, de fapt, în acest moment îi dictez motanului meu acest articol în WordPress, de incapabilă ce sunt, probabil. Am făcut nenumărate lucrări în Word, printre care o licență și o disertație, am făcut prezentări PowerPoint, am scris sute de mailuri, dar eu nu știu să lucrez pe calculator. Jigodia…

N-am înțeles niciodată cum mama dracului își permit „șefuții” și „wannabe șefuții” să-ți dea sfaturi nesolicitate de viață, în condițiile în care cu câteva minute înainte s-au comportat ca niște animale. Pentru că ei pot, sunt șefi, iar tu demisionezi pentru că n-ai fost un sclav bun, motiv pentru care trag de tine cât trag, încearcă să te convingă să faci lucruri pe care nu vrei să le faci, dar când le spui că pleci, că nu faci față și nu e pentru tine, se simt profund răniți în orgoliu și așteaptă momentul oportun să te lovească acolo unde te doare mai rău. Pentru că orice șefuț are o doză considerabilă de narcisism.

În egală măsură, n-am înțeles niciodată atitudinea asta bovină a unor șefi, misecuvenismul ăsta atroce în care pun o persoană să te școlească, să te învețe ce și cum, în condițiile în care persoana respectivă trebuie să muncească în același timp și nici măcar nu e plătită suplimentar pentru ceea ce face, ba poate că nici măcar nu are răbdare.

Am avut și eu de-a face cu o persoană care a recunoscut că nu are răbdare, dar am aflat ulterior că șefuța i-a zis că ea are (mă rog, i se pare ei că are răbdare, asta pentru că are o părere prea bună despre sine) și va fi și ea pe-acolo. Era pe-acolo, de vreo două ori pe săptămână, trăgându-se pe cur de câte ori se putea, de câte ori avea ocazia. Da, foarte profesionist, ce să mai zic? Frate, dacă angajați oameni fără experiență, asumați-vă că angajați și traineri, nu chinuiți angajați cu 0 talent pedagogic ca să vă mai băgați voi niște bani în buzunar!

sursă foto: eddymarbanlaw.com

Și apropo de bani: salariile (dacă nu discutăm de IT) sunt absolut mizerabile de regulă, așa că nu, stimate angajator, nu prea avem chef să ne dăm viața, sângele și sufletul locului de muncă pentru două mii, două mii cinci sute de lei în cel mai bun caz. Da, îi acceptăm tocmai pentru că suntem la început, dar e absurd să-i pretinzi unui tânăr să aibă performanța a zece ceasuri nemțești simultan în aceste condiții; dacă ar fi „dream job”, da, ai putea să-i pretinzi asta. De fapt, nici măcar nu ar trebui să-i pretinzi pentru că ar lucra cu drag și cu spor, făcând ceea ce-i place; dar dacă o face doar pentru că nu-și găsește în domeniul facultății absolvite sau pentru bani, atunci să nu te surprindă care vor fi rezultatele. Mi-am auzit și eu șefuții și wannabe șefuța cum ziceau că și-au asumat că m-au angajat. Nu și-au asumat nimic, dacă și-ar fi asumat, atunci ar fi făcut ceea ce am spus în rândurile de mai sus.

Sincer, mi se pare că multe lucruri încep să fie cu fundul în sus. De exemplu, n-am să înțeleg niciodată cum jurnaliștii „de succes” fac greșeli gramaticale, cum e câte-o „vedetuță” prin redacție despre care ți se spune indirect că nu vei ajunge niciodată la nivelul acelui „semizeu”. În egală măsură, n-am să înțeleg niciodată cum postul de secretară include, mai nou, sarcina de a face plăți în bancă, de a emite facturi și de a face deconturi, dar unei persoane care ajunge asisstent manager îi e trecut cu vederea faptul că nu știe limbi străine, nu știe să scrie corect un mail și nu știe să scrie și să se exprime corect în limba română.

Culmea e că o astfel de persoană m-a repezit, m-a ironizat și m-a „dădăcit” că doar toată lumea a văzut un bon când a cumpărat ceva… Păi nu știu cum să zic, dar nu toată lumea introduce bonurile la casă, majoritatea le aruncă la gunoi, nu toată lumea știe contabilitate primară. În schimb, cam toată lumea a trecut prin clasele primare, așadar ar trebui să știe să scrie corect, zic eu. Mi se strepezesc dinții când îmi aduc aminte de „Miruna, eu nu știu cum să te fac să-nțelegi, ți-am zis de nu știu câte ori.” sau când mă toca mărunt cu „Concentrează-te!” pentru că nici eu nu știu cum a luat BAC-ul și cum a absolvit o facultate. Chiar nu știu. Nu pot înțelege și pace, probabil că nu mă duce capu’, ce să fac?

Mai e o problemă: unii suntem, într-adevăr, mai sensibili, mai emotivi. Mai e o altă problemă: din păcate, nu ne putem trage un glonț în cap pentru ca nu cumva să-i deranjăm pe prostalăii insensibili, pardon, pe oamenii de mare succes. Trebuie să existăm și noi, trebuie să trăim și trebuie să facem bani.

Dacă ar fi după mine, aș trăi doar din scris pentru ca nu cumva să deranjez pe cineva cu faptul că nu știu să mă „programez pentru…”, pentru că nu știu să fiu roboțel. Dar trăim într-o țară cu 0 respect pentru scriitori, așa că nu pot. Și nici alții nu pot. Și nu, nu ne vom cere scuze pentru asta.

În concluzie, tinerii nu sunt nici leneși, nici „fulgi de nea” și nici idioți. Și vor să lucreze. Tinerii vor să fie tratați cu respect și să nu perpetueze stilul de viață din regimul politic apus tocmai pentru că au acces la informație, înțeleg că au drepturi și înțeleg că sunt oameni, nu mașinării.

Citește și: Educația este viitorul

Educația este viitorul