Timpul are două coordonate sigure: trecutul și prezenul, singurele care ți-s în bagajul cu care străbați prin viață. Trecutul poate fi sursă de zâmbet, duioșie și emoție, dar poate fi și biciul regretului care-ți sfâșie inima, clipă de clipă. Prezentul este cartea albă. Alegerea. Atitudinea. Și el devine trecut. Dacă deja ai țepi din netrăitul prezentului după îndemnul lăuntrului, nu-i oare o alarmă destul de puternică pentru a nu-l mai sacrifica înc-odată, și-nc-odată?!
Citiți și Cele mai faine și simple citate despre timp
”Clipa e o prințesă fugară, îndrăgostită de-un prinț grăbit. Prin grădinile inimii, oricât și-ar dori, nu zăbovește mult. Ea vrea, el nu poate, și curgerea către ce rămâne în spate este mereu neostoită.”
Daca acum este veșnicia noastră, cine se mai încumetă să trăiască în alte coordonate?! Viitorul e o himeră, iar trecutul prizonierat. Le poți manevra doar prețuindu-l pe acum. Mâna întinsă, dragostea, fie ea si durută, bucuria și lacrima, sunt toate din locul lor, din minunatul puzzle al vieții.
Nu iau cu camătă și nu dau împrumut. Nu într-un joc cu așa miză. Prețuirea înseamnă că mi-am priceput lecția. Priceput și însușit.
Cine spune că n-are bice în caleașca pe care-o mână, se minte. Le avem, însă și aici vine partea care echilibrează balanța: dacă pe azi îl trăiesc exact cum îmi spune inima, șansa de a făuri regrete, se anulează.
Clipele pierdute, le declar nule. În monitorul oficial, dacă-i necesar. Clipa de astăzi, e a mea. De-i frumoasă, e din mine, precum și reversul.
Eu nu-s vreun menestrel hăruit, dar știu sigur, sigur, cum să țin arcușul pe coardă. Dacă muzica mea este pentru astăzi, mult după ce va înceta, ecoul ei va străbate grădini de clipe.
Oricâte lumini s-ar aprinde arătându-mi că-i târziu, nu mă vor face să încetez. Și stelele au nevoie de muzică. Uite așa, nopțile mele, toate, se vor înșira și ele, pentru zâmbete. Cu toată gura.
Timpul sunt eu.
