Thezeu versus Dionysos

 ovidiu@stanomir

Este arhicunoscută legenda Minotaurului, a lui Thezeu şi Ariadnei. Ce nu se ştie e că Thezeu a rătăcit în Labirint câteva zile şi câteva nopţi în căutarea bestiei care, presimţindu-şi sfârşitul, se ascundea de erou ca un şobolan oarecare. Copleşită de zadarnica aşteptare, Ariadna a luat urma firului de lână pe care i-l dăduse lui Thezeu ca, desfăşurându-l, alesul inimii ei să regăsească poarta Labirintului. Nu l-a aflat pe erou din simplul motiv că firul se rupsese, iar Thezeu, după ce în fine l-a aflat pe Minotaur şi i-a pecetluit soarta, a bâjbâit o groază de vreme până să dea iarăşi de firul buclucaş. Thezeu şi Ariadna au mers în sensuri opuse, atenianul ieşind la lumină însoţit de cei șase tineri şi de cele șapte fecioare, împodobite cu bogate cununi de trandafiri, în aclamaţiile mulţimii ce aştepta curioasă la intrarea în Labirint. Aflând că Ariadna a plecat pe urmele sale, a vrut să se întoarcă ca să o caute, dar s-a prăbuşit la pământ, epuizat. Şi-a revenit abia în port, purtat fiind spre corabia ateniană de tinerii pe care îi salvase.

Când Ariadna a ieşit la rândul ei din Labirint, purtând pe umeri capul Minotarului, ca dovadă a isprăvii lui Thezeu, cretanii s-au înspăimântat, crezând că fiica lui Minos revine chiar din Infern. Au dat s-o lapideze, însă aceasta s-a folosit ca de un scut de căpăţâna monstrului şi, călăuzită de o menadă, trimisă de Dionysos, a mers şi ea în port. Aici, Thezeu, după ce a pus de au fost sparte fundurile corăbiilor cretane, tocmai îi zorea pe atenieni să ridice ancora şi să dea bir cu fugiţii. Menada, care în fapt era, sub acoperire, tocmai zeiţa Afrodita, i-a dezvăluit lui Thezeu că zeii i-au hărăzit-o pe Ariadna lui Dionysos, şi acesta îi cere s-o ducă pe frumoasă pe insula Naxos. Iniţial, Thezeu n-a acceptat, dar Afrodita l-a potolit, amintindu-i de toţi cei care, împotrivindu-se voinţei zeilor atotputernici, au avut parte de sumedenie de nenorociri şi de sfârşituri care mai de care mai năpraznice. Afrodita i-a promis că va avea grijă să-i ofere o altă iubită, încă şi mai nurlie decât Ariadna. Eroul şi-a zis că, în definitiv,… nimeni nu poate sări peste umbra lui (sic!)

Pictură în relief arătând victoria lui Tezeu asupra Minotaurului în prezența Atenei

Ajunşi pe insula Naxos, Thezeu a urmat sfatul zeiţei frumuseţii şi, însoţit de Ariadna, au mers la templul lui Dionysos, unde a jertfit doi boi fără cusur. Zeul şi-a făcut pe dată apariţia, surâzător, însoţit de tradiţionalul său alai de satiri şi menade. Chiuiau cu toţii şi jucau, clătinându-se pe picioare. Aveau ochii tulburi însă blajini. Un satir a descălecat de pe un butoi imens, aflat pe un car împodobit cu iederă, la care se înhămau, mai mult de-a valma, discipolii zeului. Dionysos le-a făcut semn lui Thezeu şi Ariadnei iar aceştia s-au apropiat, neîncrezători. Eroul era derutat, neştiind ce mai are de făcut, pe când Ariadna era profund dezamăgită că iubitul ei a renunţat la ea atât de uşor în favoarea mai marelui măscăricilor şi beţivilor. La alt semn al zeului, o menadă a venit cu două cupe, umplute pe loc de către Silen, bătrânul satir. S-au adus libaţii în onoarea lui Zeus. Apoi, în onoarea lui Dionysos. Thezeu şi Ariadna au dat să refuze, dară Afrodita i-a sfătuit să-şi bage minţile în cap şi să-şi accepte destinul. După ce s-au mai golit câteva cupe, în onoarea celor mai importanţi zei, Ariadna s-a retras, năucită. Thezeu ar fi vrut s-o urmeze şi iarăşi Afrodita i-a amintit că alta era voinţa zeilor. Viitorul mire al Ariadnei, înălţând din nou o cupă, ce sta să se reverse, a toastat pentru fericirea acesteia. Imboldit de necruţătoarea Afrodita, Thezeu a golit cupa, încruntat. Dionysos cel mereu zâmbitor, a făcut semn să li se umple din nou cupele ca să poată bea … bruderschaft. Thezeu a dat să-l trateze cu refuz, însă, văzând că zeul e mahmur, şi-a zis că n-o să-i fie greu să-l bage sub masă, iar mai apoi… mai apoi rămâne de văzut ce-o mai fi… Pe cât bea, Thezeu se înverşuna să spere. În schimb, Dionysos se însenina. Şi mai zen chiar decât Gautama Buddha, îl îmbia pe erou la alte şi alte rânduri de toasturi.

 Dionysos și Ariadna, pictură de Giovanni Antonio Pellegrini

sursa foto

La un moment dat, zeul i-a dezvăluit lui Thezeu că, la vremea hărăzită, va avea parte de o altă straşnică ispravă şi că, împreună cu Peirithoos, mai marele peste lapiţi, aveau s-o răpească, în Laconia, pe nubila Elena, frumoasa-frumoaselor, fiica marelui Zeus şi a Ledei, iar aceasta îi va reveni lui, în urma tragerii la sorţi între cei doi eroi. Ce nu i-a spus e că Peirithoos, nemulţumit de sorţii nefavorabili, îi va cere cândva lui Thezeu să-l ajute s-o răpească pe însăşi Persephone, soţia temutului Hades. Şi i-a ascuns şi că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, răpirea Elenei (ajunsă între timp soţia lui Menelaos, regele Spartei) de către Paris, zburdalnicul fiu al lui Priam, regele Troiei, va prilejui declanşarea celui mai versificat război din istorie…

Thezeu n-a fost în stare să urmărească până la capăt firul acestor trunchiate dezvăluiri, căci o nouă golire de cupe i-a întunecat minţile cu totul şi s-a prăvălit într-un somn ca de piatră, sub zâmbetul maliţios al lui Dionysos.