Trăim într-o natură care încă mai are multe de oferit, deși oasele ei îmbătrânite de vreme încep să dea semne de fragilitate… Trăim uneori fără să ne pese că într-o zi, apa va deveni mai scumpă decât aurul, poate chiar aici la noi, în alte părți deja întâmplându-se minunea asta nedorită.
„Studiați natura și urmați calea pe care v-o arată ea.” ( Jean Jacques Rousseau)
„Dacă o cale e mai bună decât alta, atunci fii sigur că e calea naturii.” ( Aristotel)
Cu un ochi râdem, când vedem cum vietățile își etalează frumusețea și stranietatea departe de ochii curioși ai colecționarilor și ai obsedaților de insectare și alte muzee gropar ale celor mai frumoase dintre ele, cu un ochi (ar trebui să ) plângem, gândindu-ne că am consumat deja resursele naturale ale planetei și suntem pe datorie. În 2050, oceanele vor avea mai mult plastic decât pești, o altă veste extrem de proastă.
„Toate lucrurile sunt artificiale, pentru că natura este arta lui Dumnezeu.” (Thomas Browne)
Poluarea cu plastic a produs deja efecte înfiorătoare. Și nu numai ea, dar nu e cazul acum să ne întristăm definitiv, ci să ne îndreptăm atenția spre ceea ce e frumos și viu în jurul nostru și să celebrăm Ziua Internațională a Diversității Biologice, oficializată în anul 2000, luna decembrie, de către Comisia generală a Națiunilor Unite.
„Odată ce am înţeles puterea de transformare a naturii, vedem că aceasta este aliatul nostru puternic şi nu o forţă de temut.” (Thomas Kuhn)
„Dacă oamenii cred că natura este prietena lor, în mod sigur nu au nevoie de un dușman.” (Kurt Vonnegut)
Să reținem data: 22 mai, avem o zi întreagă să ne convingem că iubirea noastră față de Terra, frumoasa noastră planetă albastră, este o realitate și că ea implică nu doar plăcerea contemplației, ci și responsabilitate.
„Mai întâi iubeşti natura, abia mult mai târziu ajungi la om.” ( Jules Renard)
Citiți și Înțelepciune….
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.