Seară de păcat
Mi-a ghicit o țigancă în stele,
și-n luceferi mi-a dat în ghioc;
se uita în viețile mele
și-avea flăcări, țiganca, în ochi
Doar un semn a făcut să mă cheme
și-am urmat-o, tăcut, lângă foc:
“ești bătut de păcat și blesteme,
mândrule, hai să-ți dau de noroc!”
Mă atinse cu nu-știu-ce iarbă
și-n cuvintele ei m-a ascuns,
a dat sângele-n mine să fiarbă,
să mă pierd am simțit că-i de-ajuns
Mă ardea privirea-i tăioasă,
glasul ei ce mă descânta.
N-am știut că așa păcătoasă
bate-n pieptul meu inima
De noroc, de deochi și urât,
mi-a tot dat sub raze de lună,
c-am ajuns salba ei de la gât
și brățara-mpletită pe mână
Nu văzusem cât e de frumoasă,
n-auzisem ce glas cristalin,
pielea ei, de azur și mătasă
aș fi vrut doar în palme s-o țin
Și cum stam amândoi, jos, pe piatră,
sânii ei străluciră puțin…
Toate farmecele strânse în șatră
îmi turnară în sânge venin
Apoi a plecat, îmbrăcată
doar în cerul nopții pe drum,
și-am simțit că viața mea toată
va fi pulbere, stele, și scrum
Poveste
Sunt cel mai bogat om când te privesc.
Treci prin sufletul meu ca toamna prin vie;
de câte ori te văd, întineresc
și inima din mine învie
Te iubesc de-o viaţă şi nu e de-ajuns.
Nu ştiu dragostea să o strig;
lângă tine am râs si am plâns,
mi-a fost cald, mi-a fost frig
De nu erai, te-ntrupam din cuvinte
limpezi ca zorii de zi,
te clădeam sub tâmpla mea fierbinte,
linişte şi taină să-mi fii
Azi doar te privesc… Iertătoare,
cuvintele-mi spun gândul tăcut:
sărut-mâna mamei care
într-o zi de toamnă te-a născut
Iar pe mine, între dor şi mirare,
lasă-mă doar să sărut
pământul peste care
tălpile tale-au trecut
Citiți și Sentiment în calea luminii, de Mirela Duma…
