A fost nevoie de apariţia unui curent postmodern care să acorde o şansă personajelor negative din cultura pop; după incitanta relectură a partiturii Maşterei (The Queen) din Mirror Mirror, realizată de Julia Roberts, a venit şi rândul Angelinei Jolie să o întrupeze pe ursitoarea din cunoscutul basm Frumoasa din pădurea adormită. Sub egida prestigioasei case de producţie, Disney, Maleficent (2014) propune o lectură modernă, ce închide ochii în faţa conservatorismului şi-i dă amploare personajului hulit. Impresionanta magie, ce se degajă din poveştile fraţilor Grimm, Charles Perrault sau Hans Christian Andersen, s-a transformat în canon, graţie tiparului. Odată cu evoluţia tehnologiei, s-a primenit şi o parte din ceea ce părea imuabil în cultură. Scenarişti, regizori şi producători, alături de echipe largi, au reciclat vechile basme, oferind noi “soluţii” publicului amator de feerii în 3D.
Linda Woolverton vine cu propria versiune şi cu o viziune originală despre ursitoarea din celebrul basm. Astfel, o prezintă spectatorilor pe Maleficent, tânăra gardiană a ţinutului zânelor, ducând un trai fericit, lipsit de griji, în vecinătatea regatului locuit de oameni. Totuşi, tihna ei este tulburată de actul de trădare al unui om (cel căruia îi oferise inima sa). Tânărul Stefan îi va fura aripile şi, odată cu ele, o parte din putere. Vanitatea şi dorinţa perfidă de mărire a unui om vor şubrezi sentimentele lui Maleficent. Rănită, zâna cu corniţe va deveni o creatură vindicativă. Bunele ei sentimente se preschimbă într-un blestem pe care îl va arunca asupra descendentei (Aurora –Elle Fanning) lui Stefan, devenit rege prin furtul de aripi. Fiica regelui va cădea într-un somn prelung la împlinirea vârstei de şaisprezece ani.
Prinţesa Aurora trăieşte ocrotită de trei ursitoare, dar şi de o persoană care i-a ghidat mereu paşii, din umbră. Maleficent a înţeles că destinul micuţei ar putea să schimbe definitiv chiar soarta regatului ei. Pacea depindea doar de un singur “amănunt”. Pe măsură ce creşte, Aurora este prinsă între dragostea pentru pădurea în care a copilărit (ascunsă din ordinul tatălui ei) şi regatul oamenilor în care trebuie să-şi urmeze destinul. Maleficent înţelege că Aurora este cea care deţine cheia concilierii dintre lumea magică a pădurii şi cea a oamenilor. Puternic ataşată de fetiţă (împotriva voinţei sale), Maleficent este silită să ia decizii radicale, care vor transforma cele două lumi pentru totdeauna. Supusă unei permanete pendulări între duioşie şi duritate, ursitoarea se luptă pe două planuri, cu sine şi cu rivalul ei. Acest personaj, destul de ambiguu – plin de nuanţe şi de subtilităţi – a fost încredinţat celebrei Angelina Jolie, ea însăşi o persoană controversată. În vreme ce afişul o prezintă pe Angelina-Maleficent într-un contrast de calitate, albul chipului este contrabalansat de negrul corniţelor de elf malefic, filmul nu adoptă această estetică tranşantă. Actriţa îşi interpretează rolul imprimându-i o multitidine de nuanţe: îndoială, temere, furie şi…multă forţă. Deşi este (aproape) înspăimântătoare din pricina costumului complicat, Angelina Jolie nu va caricaturiza personajul şi nu va cădea pradă exceselor, precum a făcut Charlize Theron în rolul Maşterei- Ravenna din Snow White and the Huntsman.
Partea nevăzută a icebergului o reprezintă costumele, având în vedere concepţia artistică a filmului, admirabil condusă de Robert Stromberg. Reuşitele grafice ale echipei de tehnicieni s-au tradus prin acea lume feerică a zânelor (destul de “avatarescă”, deşi a mai scăpat şi câte-o “notă falsă” în multitudinea efectelor speciale, mai ales din zona (epică) de luptă. Creaturile înaripate, monştrii din pădure, transfigurarea oamenilor în animale ţin publicul cu respiraţia tăiată mai bine de două ore, într-un spectacol vizual plin de dinamism. Distribuţia a fost bine aleasă, iar Angelina Jolie îşi etalează atât calităţile de actriţă, cât şi tandreţea de mamă (pentru câteva minute, pe ecran, apare chiar fiica ei, micuţa Vivienne Pitt-Jolie, într-o scenă de mare sensibiltate). Dualitatea misterioasă şi senzualitatea actriţei sunt de admirat în partitura malefic-duioasă, iar Aurora devine, la rândul ei, o dulce-durere pentru Maleficent.
Întorsătura din scenariu face ca publicul feminin să tresalte de bucurie când cele două eroine – Maleficent şi Aurora – ies triumfătoare dimpreună, fără sprijinul vreunui personaj masculin. Desigur, există şi ajutoare de nădejde din zona bărbătească (precum Diaval – Sam Riley), dar sunt menţinute într-o zonă marginală (regele Stefan e chiar caricatural portretizat). În final, Maleficent şi Aurore vor păstra linia iniţiată de prinţesele “emancipate” – Rapunzel (Tangled, 2010), Elsa şi Anna (Frozen, 2013).
Destinat unui public familial, Maleficent seduce şirelevă caracterul nuanţat al unei eroine, apropiind-o de omenesc, prin tărie şi slăbiciune deopotrivă. Producţia studiourilor Disney rămâne un blockbuster, ce-şi asumă multe libertăţi de interpretare spre îndreptarea răului clasicizat.
Maleficent
Regizor: Robert Stromberg
Scenarist: Paul Dini, Linda Woolverton
Compozitor: James Newton Howard
Operator: Dean Semler
Producător: Don Hahn, Joe Roth
Monteur: Richard Pearson
Distribuţia:
Angelina Jolie (Maleficent)
Elle Fanning (Prinţesa Aurora)
Peter Capaldi (Regele Kinloch)
Sharlto Copley (Stefan)
Juno Temple (Thistletwit)
Lesley Manville (Flittle)
Imelda Staunton (Knotgrass)
Sam Riley (Diaval)
Brenton Thwaites (Prince Phillip)
Kenneth Cranham (King Henry)
Hannah New (Princess Leila)
Via WebCultura
Citiți și Lumini și umbre, de aceeași autoare…
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.