Suprarealismul european în literatură și artă

Suprarealismul reprezintă o mișcare artistică și literară de avangardă, care debutează în prima parte a secolului al XX-lea. Scopul mișcării suprarealiste a fost de a întemeia o revoluție socială, deoarece atât între artă și societate, cât și între fantezie și realitate se crease o ruptură. Poetul, prozatorul și eseistul francez André Breton (1896-1966) este considerat fondatorul, liderul și teoreticianul suprarealismului. Acesta a studiat medicina, iar în 1915 (în timpul Primului Război Mondial) este mobilizat, petrecând mai bine de un an la Serviciul de Sănătate de la Nantes. În același an începe să corespondeze cu poetul de origine poloneză Guillaume Apollinaire (născut Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, 1880-1918), urmând ca în următorul an să se alăture curentului dadaist. În 1917 este transferat la Centrul de Psihiatrie al Armatei a II-a, de la Saint-Dizier, unde se inițiază în psihanaliza freudiană. După întoarcerea la Paris, îi cunoaște pe scriitorii Philippe Soupault (1897-1990) și Louis Aragon (născut Louis-Marie Andrieux, 1897-1982) alături de care va colabora la revista literară „Nord-Sud”.

Citiți și 10 lucruri despre suprarealism

André Breton (sursă foto: surrealismart.org)

În 1919 publică Muntele de pietate (Mont de Piété), la editura Au Sans Pareil și descoperă scrierea automat(ic)ă, adică absența participării conștiente din partea celui care scrie. Scrisul automat, respectiv scrierea automatică, reprezintă o metodă de cunoaștere a autenticității omului, dincolo de convenții. Scriitorul asociază scrierea automatică nevoii de a permite creativității să-și găsească sursele în adâncurile inconștientului, din vise și halucinații, excluzând raționalul pe cât de mult posibil.

În anul 1922 se produce „ruptura” dintre André Breton și fondatorul dadaismului, Tristan Tzara (evreu de origine română, născut Samuel Rosenstock, 1896-1963), întrucât Breton nu a mai fost de-acord cu negația totală a dadaismului, dorind ca libertatea specific dadaistă să prindă nuanțe doctrinare, ceea ce a determinat trecerea de la negație la afirmație sau „îmbunătățirea” refuzului, spontaneintății, primitivismului și brutalității mișcării dadaiste prin intermediul căutării experimentale și științifice, prin intervenția psihologică și filosofică, dând naștere, astfel, suprarealismului. André Breton, alături de Phillipe Soupault, Louis Aragon, Paul Éluard (născut Eugène Emile Paul Grindel, 1895-1952) și Pierre Reverdy (1889-1960) s-au desprins de mișcarea dadaistă, punând bazele suprarealismului literar. Prima oară termenul suprarealism a fost folosit în 1916 de Guillaume Apollinaire în piesa de teatru Sânii lui Tiresias (Les mamelles de Tirésias), acesta numind-o „dramă suprarealistă”. Astfel, în Manifestul suprarealist (Manifeste du surréalisme) publicat în 1924 (care marchează ruptura oficială de Dada), André Breton dă numele de suprarealism noii sale mișcări avangardiste în cinstea lui Apollinaire, care murise în anul 1918: „En hommage à Guillaume Apollinaire, qui venait de mourir et qui, à plusieurs reprises, nous paraissait avoir obéi à un entraînement de ce genre, sans toutefois y avoir sacrifié de médiocres moyens littéraires, Soupault et moi nous désignames sous le nom de SUPRARRÉALISME le nouveau mode d’expression pure que nous tenions à notre disposition et dont il nous tardait de faire bénéficier nos amis.” (trad. proprie): „În cinstea lui Guillaume Apollinaire, care murise de puțin timp și care ni s-a părut de mai multe ori că este supus unui astfel de extaz, fără însă a-i fi sacrificat mediocre mijloace literare, Soupault și cu mine numim SUPRAREALISM noua formă de expresie pură, pe care o avem la dispoziție și de care suntem nerăbdători să-i facem pe prietenii noștri să beneficieze.”).

sursă foto: vialupo.com

Se înființează revista „La Revolution Surréaliste” (1924-1929), iar în 1927 apare a doua revistă a mișcării, „Le Surréalisme au service de la revolution”, care se va închide în 1933, înființându-se în același an revista „Minotaure”, care va funcționa până în anul 1939. André Breton consideră că materia primă necesară creației suprarealiste izvorăște din subconștient, mișcarea suprarealistă având la temelii inclusiv teorii psihanalitice, însă părintele psihanalizei, Sigmund Freud (medic psihiatru evreu, de origini austriece, 1856-1939), este de părere că a privi opera suprarealistă din punct de vedere al manifestării directe a inconștientului este o greșeală, deoarece opera suprarealiștilor reprezintă un rezultat al eului acestora. În primul său manifest (luând în considerare faptul că Breton a scris un al doilea manifest în anul 1930, cu scopul de a purifica suprarealismul), acesta a dat o definiție suprarealismului: „Automatisme psychique pur par lequel on se propose d’exprimer, soit verbalement, soit par écrit, soit de toute autre manière, le fonctionement réel de la pensée. Dictée de la pensée, en l’absence de tout contrôle exercé par la raison, en dehors de toute preoccupation esthétique ou morale.” (trad. proprie: „Automatism psihic pur prin care se exprimă, fie verbal ori în scris, sau în altă modalitate, adevărata funcţie a gândului. Gând dictat în absenţa oricărui control rațional şi în afara tuturor preocupărilor morale sau estetice.”). Marcel Raymond este de părere că „El [André Breton] voia să deschidă drumul unui nou val ofensiv ; valuri de vise, sete de minuni și de poezie integrală. Strigăte de ură împotriva a ceea ce este, aspirația către o libertate totală a spiritului, toate acestea rotindu-se talmeș-balmeș, într-un Manifest cînd autoritar, cînd nostalgic. Începând de atunci, André Breton s-a străduit să definească, în revistele pe care, succesiv, le-a condus de aproape sau de departe sau în cele pe care le-a <<inspirat>>, singura atitudine pură, după părerea lui.” (De la Baudelaire la suprarealism, cap. XV. Suprarealismul, în românește de Leonid Dimov, Editura Univers, 1970, p. 343).

Printre operele de seamă ale lui Breton se numără volumele de poezii Les Champes magnétiques, alături de Phillipe Soupault (1921) și Clair de terre (1923), precum și romanele L’amour fou (1937) și Nadja (1928). În anul 1938 publică o culegere, alături de Paul Éluard, intitulată Dictionnaire abrégé du surréalism, iar doi ani mai târziu publică Anthologie de l’humour noir. Breton a influențat artiști din Anglia, Belgia, Danemarca, Spania, Elveția, Germania, Cehoslovacia, Iugoslavia și chiar din alte continente, cum ar fi Africa, Asia (în Japonia), America (în Mexic, Brazilia și Statele Unite).

„L`amour fou” („Iubirea nebună”), trad. și note din limba franceză de Ovidiu Nimigean (sursă foto: polirom.ro)

În scris, metoda suprarealiștilor este jocul colectiv, respectiv cadavre exquis. În acest joc colectiv, persoanele participante scriau independent unele de altele, câte un cuvânt pe o bucată de hârtie, care era îndoită, urmând ca textele să fie juxtapuse sau citite cu voce tare, rezultând comice și inedite. Primul rezultat al acestui procedeu a fost Stârvul fermecător a băut vin nou, proveniența numelui fiind, astfel, evidentă (Ion Biberi, Arta suprarealistă, Privire critică, III. Filiație istorică, Editura Meridiane, București, 1973, p. 25). Metoda  Le cadavre exquis (tradusă de Ion Biberi prin metoda stârvului fermecător, respectiv cadavru delicios, adorabil, rafinat, suav etc.) a fost mai puțin aplicată în pictură, însă nu inexistentă, primele opere elaborate astfel fiind create în anul 1925. Ca tehnică picturală, ea constă în împărțirea unei foi/ material de lucru în patru sau mai multe părți, fiecare artist contribuind la partea lui, independent de ceea ce a lucrat celălalt artist. Tehnica automatismului pictural presupune plimbarea mâinii pictorului pe pânză, fără ca acesta să o stăpânească. Conform scriitorului și criticului de artă José Pierre, singura operă de tip cadavre exquis pictată integral, a fost făcută în 1948 de către cinci portughezi. O altă metodă de lucru suprarealistă este colajul, al cărui principal exponent este pictorul, sculptorul și poetul german Max Ernst (1891-1976). Metoda colajului este un rezultat al mișcării cubiste, inventată de fondatorul cubismului, pictorul Georges Braque (1882-1963) și, ulterior, adoptată de artistul plastic Pablo Picasso (născut Pablo Ruyz y Picasso, 1881-1973). Cu toate că Braque a descoperit metoda colajului, Ernst este cel care i-a dat denumirea colaj, făcând-o reprezentativă pentru arta suprarealistă.

Suprarealismul

Max Ernst, „Europe after the Rain II”, 1940-1942 (sursă foto: max-ernst.com)

Salvador Dalí utiliza, în picturile sale, metoda paranoico-critică, prin care integra creației activități semihalucinatorii.

Salvador Dalí, „Persistența memoriei”, 1931 (sursă foto: respiro.ro)

Pictorul italian Giorgio de Chirico (1888-1978) a fost primul care i-a atras atenția lui Breton, în momentul în care suprarealiștii și-au lărgit sfera de interese, incluzând artele frumoase. De asemenea, elemente suprarealiste au început să apară în anul 1914 în ready-made-urile (obiecte aparent banale, reprezentate în mod artistic) pictorului Marcel Duchamp (1887-1968).

Suprarealismul

Marcel Duchamp, „Bicycle wheel”, 1951 (sursă foto: moma.org)

În timp, fotografia a ajuns să ocupe un rol central în arta suprarealistă, Man Ray (1890-1976) și Maurice Tabard (1897-1984) utilizând proceduri precum dubla expunere, printarea/ imprimarea combinată, montajul și solarizarea, care evocau în mod dramatic contopirea dintre vis și realitate. În fotografie, există și alte tehnici, cum ar fi rotația sau distorsionarea imaginilor. Artistul plastic de origine germană Hans Bellmer (1902-1975) a fotografiat păpușile mecanice fabricate de el însuși, creând imagini bizare, cu tente sexuale.

Suprarealismul

Hans Bellmer, „La poupée”, 1935 (sursă foto: pinterest.com)

Fotografia de stradă poate fi realizată cu ajutorul reflexiilor (ferestre, oglinzi, apă), elemente care creează ambiguitate, situații ciudate, juxtapuneri, joacă, expunerile duble, supradimensionarea elementelor fotografiate. În cinematografie, suprarealismul s-a remarcat prin apariția scurtmetrajului Un chien andalou (Un câine andaluz), regizat de Luis Buñuel (1900-1983), care a reprezentat debutul său cinematografic, alături de Salvador Dalí. Scurtmetrajul este un film mut, de 21:27 minute, apărut în Franța anilor 1929, cu Pierre Batcheff și Simone Mareuil în roluri principale.

https://www.youtube.com/watch?v=054OIVlmjUM

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, suprarealiștii europeni se împrăștie în lume, cea mai mare parte ajungând în America, unde înființează câteva reviste și organizează expoziții. Suprarealismul a fost abordat, de asemenea, din punct de vedere al videoclipurilor muzicale și a muzicii în sine. Un bun exemplu este formația britanică Depeche Mode, fondată în anul 1980, care păstrează influențe muzicale suprarealiste, în textele melodiilor (cum ar fi textul piesei ,,I feel you”, făcând parte din albumul „Songs of Faith and Devotion”, din anul 1993 și în videoclipurile muzicale, un bun exemplu fiind videoclipul piesei „Strangelove”, făcând parte din albumul „Music for the Masses” din 1987.

citește și Daniil Harms: „Pe mine nu-i atât de simplu să mă strivești”