„Sunt romantic, pentru că includ în inima mea toate aspectele şi manifestările naturii pe care le exprim în muzica mea. Sunt modern, pentru că în programul meu evoluţia mijloacelor artistice ocupă un loc important. Sunt inovator, deoarece mi-am ales drumul propriu şi mijloacele mele de expresie sunt individuale. În acelaşi timp sunt conservator, pentru că mă simt ataşat de obiectivul esenţial al muzicii – frumuseţea.”
Jean Sibelius

Jean Sibelius – pictură în ulei de Akseli Gallen-Kallela, 1894

Jean Sibelius, născut Johan Julius Christian Sibelius (8 decembrie 1865 – 20 septembrie 1957), a fost un compozitor finlandez și violonist al romantismului târziu și perioadei timpurii-moderne. Este recunoscut ca fiind cel mai mare compozitor al țării sale și, prin muzica sa, este adesea creditat că a ajutat Finlanda să-și dezvolte o identitate națională în timpul luptei sale pentru independența față de Rusia.
Nucleul operei sale este alcātuit din: setul de șapte simfonii, Finlandia, Suita Karelia, Valse triste, Concertul pentru vioară, Simfonia corală Kullervo și Lebăda Tuonelei (din Suita Lemminkäinen).

Personalități artistice în ecranizări de excepție

Un film: Sibelius (2003)
Un scenarist: Timo Koivusalo
Un regizor: Timo Koivusalo
Doi actori: Martti Suosalo, Miina Turunen
Muzica: Jean Sibelius
Filmul urmāreste drumul parcurs de compozitorul finlandez Jean Sibelius (Martti Suosalo), de la un umil student la muzică, la unul dintre cele mai creative talente ale generației sale.
„Compun fericit pentru că sufletul finlandez este bogat şi doresc să împărtăşesc tuturor din această bogăţie.” 

În seara de 20 septembrie 1957, Jean Sibelius a murit de o hemoragie cerebrală, la vârsta de 91 de ani.

În momentul morții sale, Simfonia a cincea, condusă de Sir Malcolm Sargent, tocmai se difuza prin radio de la Helsinki. În același timp, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite se afla în sesiune, iar președintele Adunării Generale de atunci, Sir Leslie Munro din Noua Zeelandă, a ordonat un moment de reculegere, spunând: ”Sibelius aparține întregii lumi.”

Un articol de Tibi Kovacs

foto tumblr.com