Să fim magici!
Seamos mágicos! Cum ai răspunde imboldului? Descumpănit – ce, cum, ce copilărie… sau entuziast – da, ca într-un glob de cristal îndrăgostit în care să plutim imponderabili, fulgi de vis și mister, sclipiri de umbră și sidef!
Pendulând între descumpănire și entuziasm percepi profunzimi ale vieții într-o gamă cu infinite note piano și forte, lăsându-te purtat de o femeie vrăjită – Isabel Allende.
Cu o sensibilitate rafinată până la puseuri de-a dreptul dureroase, această scriitoare latino-americană a rostogolit valul literaturii în curentul realismului magic. Ca o păsăruică aprigă și neliniștită, ne face atenți la dimensiunile uriașe ale lucrurilor mărunte, la măreția cuibului într-o pădure nepăsătoare și de-atâtea ori potrivnică.
Raftul cu delicatese
Mângâi cu privirea și cu buricele degetelor titlurile înșirate ondulat pe raftul de la capătul patului: Casa spiritelor, Despre dragoste și umbră, Eva Luna, Planul infinit, Paula, Fiica norocului, Portret în sepie, Țara mea inventată, Ines a sufletului meu, Suma zilelor, Insula de sub mare, Caietul Mayei, Dragoste, Amantul japonez, Dincolo de iarnă, Orașul fiarelor. Fiecare are propria poveste, dar împreună fac o lume în care pot evada oricând. Magie.
Am citit-o pe Isabel Allende cu fascinație și teama că, dând gata o carte nu o voi avea pe următoarea care să continue mirajul. Stilul magic, de o ingeniozitate surprinzătoare, transformă realitatea, oricât de necruțătoare, într-o aventură emoțională cu ritm trepidant în care îți pierzi răsuflarea, dar pe care-o continui tocmai din acest motiv.
Cărțile ei sunt înălțătoare imnuri închinate iubirii și vieții, pasiunii și libertății, șuvoaie -pe cât de vijelioase pe-atât de argumentate- între maluri ce se schimbă dramatic de la bine la rău, de la lumină la întuneric, de la disperare la speranță.
Crez
Question: What is truer than truth?
Answer: The story.
”Ca și povestitor vreau ca mesajul meu să transmită ceva mai adevărat decât adevărul despre umanitatea noastră. Toate poveștile mă interesează și unele mă bântuie până ajung să le scriu. Anumite teme continuă să revină: dreptate, loialitate, violență, dragoste, moarte, probleme politice și sociale și libertate. Sunt conștientă de misterul din jurul nostru, așa că scriu și despre coincidențe, premoniții, vise, emoții, puterea naturii, magie.”
”Inima este cea care ne mână și ne determină soarta. De asta am nevoie pentru personajele din cărțile mele: o inimă pasionată. Am nevoie de nonconformiști, disidenți, străini, aventurieri și rebeli care pun întrebări, îndoaie reguli și își asumă riscuri. Oamenii simpatici, obișnuiți, nu fac personaje interesante. Aceștia pot fi doar foști buni soți…”
Am căutat-o pe Isabel și am găsit-o într-o mărturisire la scenă deschisă: o femeie care îți spune simplu și profund, într-o notă delicioasă de autoironie, cum stă treaba cu viața.
Un întreg univers se deschide de la prima frază, pagină …
Citește și O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne, dacă nu-ți cer prea mult
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
