Dragă Dumnezeule,
Îmi permit astăzi să-ți scriu aceste rânduri, împins de dorința sinceră de a împărtăși cu Tine gândurile care mi-au umplut sufletul în ultima vreme. Nu cer măreții, nici minuni care să schimbe cursul vieții, ci doar câteva lucruri simple, care să-mi încălzească inima și să-mi aducă liniștea.
Prima mea dorință este o carte. Nu orice carte, ci una care să mă transporte în lumi necunoscute, să-mi deschidă mintea și să-mi hrănească spiritul. O carte care să-mi fie prieten în serile tăcute, să-mi fie mentor în căutările mele și să-mi fie alinare în momentele de îndoială.
Apoi, aș vrea o sticlă cu vin. Un vin care să vorbească despre bucuria și durerea recoltelor, despre soarele care mângâie vița de vie și despre răbdarea celor care îl fac. Un vin care să mă însoțească în momentele de singurătate și să fie prezent la celebrările mici ale vieții, aducând oamenii mai aproape unii de alții.
Și în final, îmi doresc compania unei femei. O femeie care să înțeleagă tăcerile, să aprecieze cuvintele nespuse și să împărtășească din bucuriile și tristețile ei. O femeie alături de care să pot descoperi frumusețea și complexitatea vieții, să învățăm împreună despre iubire, despre dăruire și despre împăcare.
Știu că aceste cereri pot părea mărunte în marea schemă a Universului, dar pentru mine ele înseamnă totul. Ele sunt sursa mea de echilibru și de pace interioară, mici oaze de fericire într-un deșert adesea nesigur și complicat.
Te rog să primești această scrisoare nu ca pe un act de egoism, ci ca pe o mărturie a recunoștinței mele pentru toate darurile pe care mi le-ai oferit deja. Îți mulțumesc pentru fiecare clipă, pentru fiecare lecție și pentru fiecare binecuvântare.
Cu speranța că vei lua în considerare această umilă rugăciune,
îți las un poem…
Doamne-Doamne, în nesfârșitu-i farmec ghiduș, și-a zis să facă un sondaj de opinie printre universitari, că tot a venit toamna, iar gândurile și dorințele lor de început de an școlar ar putea influența covârșitor muuulte decizii cu impact de perspectivă…
A găsit un profesor de școală veche al cărui răspuns la întrebarea laitmotiv a generat o poetică buclă de negociere din care vă las să trageți singuri cele mai înțelepte concluzii.
”- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ți cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia,
Te-ar ține de vorbă,
Ți-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai avea timp să-ți pregătești cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lînga mine
O sticla de vin și-o femeie.
Asta aș dori, daca nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O sticlă de vin și-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpățînezi,
E prea mult, ți-am spus, îti tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atîta prigoană?
Mai bine tăiați-mi vinul,
Mă moleșește și n-aș mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirîndu-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veșnicii,
Lasîndu-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul și raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aș face drumul dintre rai și iad degeaba.
Cum să-i sperii și să-i înfricoșez pe păcătoșii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalț pe drepții din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul și diferențele
De temperatura, luminozitate și presiune
Dintre rai și iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?!”
Dacă nu cer prea mult – Marin Sorescu
Eu îmi repet ca-ntr-un ecou, chiar dacă Doamne-Doamne nu a trecut cu sondajul și pe la mine: “Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.”
