foto tumblr.com
Doamne-Doamne, în nesfârșitu-i farmec ghiduș, și-a zis să facă un sondaj de opinie printre universitari, că tot a venit toamna, iar gândurile și dorințele lor de început de an școlar ar putea influența covârșitor muuulte decizii cu impact de perspectivă…
A găsit un profesor de școală veche al cărui răspuns la întrebarea laitmotiv a generat o poetică buclă de negociere din care vă las să trageți singuri cele mai înțelepte concluzii.
”- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ți cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia,
Te-ar ține de vorbă,
Ți-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai avea timp să-ți pregătești cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lînga mine
O sticla de vin și-o femeie.
Asta aș dori, daca nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O sticlă de vin și-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpățînezi,
E prea mult, ți-am spus, îti tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atîta prigoană?
Mai bine tăiați-mi vinul,
Mă moleșește și n-aș mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirîndu-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veșnicii,
Lasîndu-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul și raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aș face drumul dintre rai și iad degeaba.
Cum să-i sperii și să-i înfricoșez pe păcătoșii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalț pe drepții din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul și diferențele
De temperatura, luminozitate și presiune
Dintre rai și iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?!”
Dacă nu cer prea mult - Marin Sorescu
Eu îmi repet ca-ntr-un ecou, chiar dacă Doamne-Doamne nu a trecut cu sondajul și pe la mine: “Cu mine se petrece ceva. O viaţă de om.”
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.