Presa internațională vuiește. La fel și presa națională.
În Franța, un profesor de istorie a fost urmărit după ce a ieșit de la școală și decapitat în plină stradă, în plină zi de către un tânăr de numai 18 ani pe nume Abdulah A, de origine cecenă. Se pare că tânărul a avut și alte antecedente pe cazier.
Crima a pornit de la faptul că respectivul profesor de istorie și geografie le-a arătat elevilor, caricaturi cu profetul Mahomed, anunță o sursă din Poliție.
În contextul regretatelor evenimente de acum 5 ani de natura „Charlie Hebdo” și #JesuisCharlie, această crimă a intervenit drept răspuns la întreaga frustrare acumulată de-a lungul timpului, din 2015 și până astăzi.
Cert este că la nivel internațional, rădăcinile crimei trebuie căutate dincolo de cazul de față prezentat pentru că acesta reprezintă doar o fațetă a problemei. Gestul profesorului de a arăta elevilor caricaturi cu profetul Mahomed a fost doar „picătura ce a umplut paharul”, momentul poate chiar așteptat pentru ca situația internațională să se aprindă din nou pe criteriile unei probleme mai vechi.
Mai mult decât atât, gestul criminal ne arată cum libertatea de exprimare și libertatea presei se golesc de conținut în fața fanatismului religios și beznei în care se cufundă tot mai mult, mințile noastre. În condițiile în care adevărul creștin ne eliberează, cel de natură religioasă vine să suprime orice încercare a noastră de a ieși la liman din acest considerent. Consider că crima nu este justificată, iar ideea pe care se pare că o admit mulți, cea în care profesorul „a primit ce a meritat”, nu mi se pare deloc plauzibilă. Pe același considerent merg și când vine vorba de cazul tânărului cecen. Nici el n-a primit „ce a meritat”, dar se pare că fanatismul religios se așază ca și o perdea de fum în fața ochilor noștri și ne răpește luciditatea.
Priviți numai pentru două secunde caricatura lumii. O să vedeți că la nivel european și nu numai, s-au realizat o sumedenie de caricaturi pentru personajele din literatura noastră română: Eminescu, Caragiale, Eugene Ionesco și alții. Dar și pentru personalități precum Constantin Brâncuși. Asta înseamnă că ar trebui să-i decapităm pe cei care „și-au bătut joc” de „românul absolut”, Mihai Eminescu? Nicidecum.

Colaj: The Eiffel Tower, Under Construction, 1888 și portretul profetului Mahomed.

Mai mult decât atât, se pare că surse din interior arată că profesorul a fost un cadru didactic de bună credință, liniștit și săritor în a-i ajuta pe alții. Cu siguranță, nu ar putea fi vorba aici de o blasfemie, de încercarea respectivului de a-și bate joc de religie sau a o lua în derâdere.

De cele mai multe ori, caricaturile sunt întrebuințate la clasă cu eticheta de „izvor istoric”, de documentație istorică pentru a le arăta elevilor, metamorfozele prin care a trecut percepția artiștilor și nu numai asupra unui personaj controversat. Caricaturile au fost doar material didactic la clasă.
Se pare că tânărul ar fi strigat „Allah Akbar” înainte de a fi executat de polițiști. Mă duce cu gândul doar la ideea unui atac de tip kamikaze, iar respectivul tânăr cu siguranță ar fi fost inițiat în mai multe practici care au bolborosit în el, simțămintele fanatismului religios.
Linia de demarcație între creștinătate, religie și fanatism religios este una foarte subțire, astfel încât ideea de a vedea „paiul din ochiul celuilalt”, ci nu „bârna din propriul tău ochi”, poate duce și la astfel de gesturi cu totul și cu totul halucinante. În privința caricaturilor, doresc să adaug că și în liceul unde am studiat, chiar tronează caricaturi de tot felul despre personajele literaturii române și nu numai.
Vom ajunge să decapităm fiecare artist pentru libertatea de exprimare pe care și-a însușit-o realizând portretele respective? Se pare că avem stipulate libertăți de exprimare, dar ele ne lipsesc cu desăvârșire.