”Marea întrebare la care nu ştiu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei,

este următoarea: „Ce vrea, de fapt, o femeie?”.

Iată marea provocare! Însuși părintele psihanalizei, marele Dr. Freud, ezită în fața eternului feminin, descumpănit și el de complexitatea psihicului feminin. Dar oare există răspunsul perfect la această întrebare? Sau doar simple tatonări în jurul ei, care îi măresc și mai mult misterul? I-am scris, în încercarea de a ne apropia măcar de miezul problemei…

Bătrâne,

Mi-am amintit de tine la cafea și iată că intuiția nu m-a înșelat, căci azi ești sărbătorit, geniule! „S-a născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.” Wikipedia. Plus niște idei pe care le știam ( aceeași sursă):

  • Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului s*xual.
  • Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut s*xual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
  • Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
  • Conflictele inconștiente și s*xualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
  • Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.

Și așa mai departe. Pe scurt, noi nu suntem noi, doar subconștientul și inconștientul (atenție, e diferență între ele!), traumele din copilărie și s*xualitatea având cheia personalității noastre. În general, zici tu, suntem cu toții niște nevrotici, pentru că, nu-i așa, suntem tulburați din fundul străfundurilor noastre și nu există om care să fi putut scăpa de propriile fantasme. Că ne reprimăm dorințele/impulsurile s*xuale,  iar ele, de-ale naibii, se sedimentează în mintea noastră, de unde apar taman la timpul nepotrivit, ca să se elibereze, încărcându-ne pe noi.

tumblr.com

Coșmarul nostru, isteria, nevroza noastră cea de toate zilele, se*ul. Pe bune că așa ai zis: „S*xualitatea este motivaţia principală pentru o mare parte a comportamentului uman.” Și lui Jung tot așa: „Dragul meu Jung, promite-mi că nu vei abandona niciodată teoria s*xuală. Este esenţială! Vezi tu, noi trebuie să facem din ea o dogmă, un bastion de neclintit împotriva talazului de mâl al ocultismului.”. Am înțeles, în sfârșit de ce ești așa de mare și noi atât de mici, pentru că ai pus degetul pe rana de care suferim mai toți. Daaaaaaar… Ceea ce aș avea să-ți reproșez este limitarea. Și chiar nu-i puțin lucru, în sensul că frustrările noastre de natură erotică nu sunt legate exclusiv de noi, și o ședință pe sofaua unui terapeut chiar nu rezolvă nimic, crede-mă pe cuvânt. Tu știi bine că noi depindem de celălalt în împlinirea noastră ca ființe erotice, și poate că asta ne destabilizează într-adevăr, mai mult decât întâmplările din copilărie sau refulările.

Tu însuți ai cam avut probleme cu femeile, și încă mari (bine, să-ți amintesc într-o paranteză: Minna Bernays, tânăra, inteligenta soră mai tânără a soției tale, te-a ajutat mult să treci peste „frustrarea” de a rămâne fidel unei soții care năștea mai mereu – șase copii – , în rest fiind preocupată cu activitățile domestice), dacă ar fi să te psihanalizezi tu însuți, cum poți să fii atât, dar atât de misogin? Nici nu mă mir că mișcările feministe te-au pus pe lista neagră, și pe bună dreptate.

Corect, „Omul nu renunță niciodată la nimic, el doar înlocuiește o plăcere cu alta”, cu condiția să fie bărbat, nu-i așa?

Mi-a plăcut mult ce-ai zis, aici ai lămurit cu tine însuți:

„Marea întrebare, la care nu ştiu să răspund în ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este următoarea: „Ce vrea de fapt o femeie?”.

Ce vor femeile? Că asta zici că n-ai înțeles, bătrâne, deși știai bine, în sinea ta, dar ți-a plăcut sa fii în trend cu antifeminismul, deh! Că și tu la rândul tău ai suferit de toate bolile pe care le-ai descris, altfel nu le puteai prezenta atât de veridic, se știe! Ai mai avut nevoie și de cocaină (13 ani!), ca să faci față realității! Și, mi-am amintit acum, chiar dacă ai psihanalizat-o pe Anna, fiica ta, rămasă fată bătrână până la sfârșitul vieții, tot n-ai înțeles nimic. Mi-a plăcut de Cohen, care te-a taxat (e drept, la mult timp după moartea ta, în 2009): „Inovatorul care a negat s*xualitatea copiilor a pretins că fiica sa de 18 ani era total lipsită de sentimente s*xuale”. Pe bune?

Așa că, să vedem ce vor femeile? Din câte știu eu, destul de multe, ținând cont de faptul că au extrem de multe de oferit! Deci: vor să fie iubite, respectate, apreciate, dorite, visate, cântate, idolatrizate, înțelese… pe scurt, să primească ceea ce sunt capabile să dea cu atâta generozitate. Femeia care se dăruiește unui bărbat nu are altă șansă mai mare la feminitate decât gestul acesta prin care proclamă bărbăția celui pe care îl iubește și o pune în valoare. Bătrâne, iubirea e un joc în doi. Nu e azil de orfani și nici casă de ajutor reciproc.

Femeia cere exact ceea ce dă, indiferent de conjunctură!

Cel care așază conjunctura deasupra pasiunii este, prieten drag, un ratat din punct de vedere sentimental, pentru că, ai dreptate aici, orice tentativă de reprimare a dorinței eșuează în dezechilibru și boală. Erotismul e legea care nu cunoaște nici complexe, și nici revirimente. E sănătatea pe care ne-o dorim toți, așa inconștienți cum suntem, dar pe care facem tot ce putea ca să o sufocăm, iar apoi ne plângem de dureri de suflet. N-am fi atât de bolnavi dacă am înțelege că numai iubind deschis, curat și sincer, cu toate ale noastre, dacă am accepta faptul că deasupra noastră stă numai puterea de a ne dărui unul altuia. Plăcerea unui extaz ține de intensitatea trăirii și, cel mai important lucru, e un răspuns al nostru la atracția față de celălalt. Care se poate petrece o singură dată în viață, sau în fiecare zi. Ne poate omorî, fiind unilaterală, sau ne poate ridica, dacă e reciprocă. Pe undeva, deși nu vrem să recunoaștem, depindem de ceea ce iubim. Ai zis tu bine: „Nu suntem niciodată atât de vulnerabili cum suntem atunci când iubim şi niciodată atât de nefericiți ca atunci când pierdem obiectul iubirii noastre.” Suntem egali, bătrâne, și suntem iubire.

Restul… e teorie. Învățăm prea mult și simțim prea puțin. De aia murim de frică.

Sau, mai bine zis: „De aia murim: de frică.”

Citiți articolul complet pe Catchy.ro, aici.