M-a mîncat rău de tot să bat un pariu cu ea și termenii și condițiile au fost cît se poate de simple. Adică ăla care pierde pariul o să facă orice îi spune celălalt să facă. Bine, o singură dată, că nu eram atît de căpiu să risc să devin sclavul ei pe viață. Nu că nu aș fi, dar asta rămîne între noi, da? E suficient că am tot zis în stînga și-n dreapta, de cînd mă știu, că dacă vrei să ai parte de o viață de vis trebuie să dai peste cineva care să fie cel puțin la fel de nebun ca tine. Ascultați la mine, aveți grijă ce cereți și pentru ce vă rugați că Dumnezeu are obiceiul ca din cînd în cînd să vă dea exact aia. Ce ați cerut adică. Cît despre mine… ce-am cerut aia mi-a dat.

Nu vă plictisesc cu pariul, în ce a constat adică. E destul că l-am pierdut. Cu brio. Nu vreți să știți ce zîmbet larg i s-a lărgit pe toată fața. M-a luat cu friguri și pe moment am avut tentația să-mi fac bagajul și s-o șterg englezește pe o insulă pe undeva. Undeva fără poștă, telefon și departe de toate căile de navigație cunoscute. Și-a frecat palmele de ziceai că i-au ieșit șase numere la șase din patruzeci și nouă. Vă dați seama cam ce putea să îi circule prin creier în clipele alea. Nu s-a grăbit însă să mă pedepsească, a chicotit, așa cum cred că doar dracii cu furca-n brațe pot să chicotească, și mi-a pus în vedere că cît de curînd o să se gîndească la ceva interesant și o să îmi comunice.
„Găsesc eu ceva interesant, puișor.”
Pe mine cuvîntul ‘interesant’ ieșit din gura ei mă făcea să mă ia cu friguri. Dar cum nimic nu era chiar normal în relația dintre noi doi nu am avut ce să fac, am înghițit în sec și am aprobat din cap. Cuvintele le pierdusem ca de obicei pe undeva pe jos, trebuia să mai treacă cîteva minute bune pînă să le găsesc și să fiu în stare să le folosesc normal.

Au trecut vreo două săptămîni fără să aducă vorba de pariul blestemat. În primele zile am fost în stare de alertă, parcă se dăduse alarmă de război. Mă așteptam să mă trăsnească cu cine știe ce idee căpie. După aia m-am mai relaxat, ba chiar am îndrăznit să sper că poate a uitat. Dar cum nu am eu norocul ăla chior a venit și ziua adevărului. Fusesem pe afară, îl ajutasem pe un amic să repare ceva, ea se apucase să coasă nu știu ce. Ziua decursese chiar normal, nimic nu prevestea că o mînca imaginația să mă plesnească cu pariul drept în moalele capului și în amorul propriu. Am băut o bere cu amicul în cauză după care m-am întors în casă. Am intrat în baie și m-am băgat sub duș. Tocmai cînd mă săpuneam pe cap am auzit ușa că se deschide.
„Puișor, după ce termini să faci duș te aștept în dormitor. Ai o datorie de plătit.”
Mi s-a pus un nod în gît. Ochii îi aveam închiși ca să nu-mi intre săpun în ei, am îndreptat capul așa orb cum eram către ușă și-am întins gîtul.
Am deschis gura:
„Ăăăăăăă… da, termin și vin.”
Cîteva secunde nu s-a auzit nimic, nu mi-a răspuns. Mi-am dat imediat seama de ce. I-am simțit mîna cum mă cercetează. Cu nădejde. Și ca de obicei, cînd face cercetări, nu acționează și ea cu duhul blîndeții, nu. Ea pune mîna și verifică cu simțul răspunderii. Am reușit să nu mă împiedic de propriile picioare și să cad.
„Mhm, corespunzător”, o aud că spune.
“Ai nevoie și de niște măsurători, ceva?”, am întrebat-o.
N-a răspuns, mi-a dat drumul și am mai auzit din ușă:
„Te-aștept.”
În general, noi bărbații nu pierdem timp cu dușul mai mult decît este necesar. În general, am spus. De data asta țin să precizez că nu îmi amintesc cînd mă mai frecasem în halul ăla și cu atîta atenție. Sincer, regretam că nu aveam și niște haine murdare la îndemînă că mă apucam să le spăl la mînă pe toate, numai să întîrzii momentul. Dar cum orice întîrziere nu făcea decît să întîrzie clipa mult așteptată (sau care aș fi preferat să nu mai vină), am renunțat să mai caut pricină de amînare, am terminat cu spălatul, m-am șters și fără să mai pun ceva pe mine am ieșit din baie și am intrat în dormitor.

Am intrat încercînd să îmi imaginez cam ce putuse să îi treacă prin minte să mă pună să fac. Aveam senzația că făcusem o greșeală spunîndu-i că dacă pierd pariul o să fac orice. La cîte îi treceau prin minte nu e greu de înțeles că nimic nu putea să pară suficient de ciudat. Dacă era ceva de care nu ducea lipsă niciodată imaginația era aia. Am căutat cu ochii prin cameră și cînd mi-a ajuns privirea pe pat m-am scărpinat în cap, nedumerit. Un costum de majoretă, bluză, fustiță încrețită, ciorapi din ăia lungi pînă la genunchi, tot tacîmul. M-am uitat la ea.
„Nu e o fantezie rea, că pe asta nu am pus-o în practică pînă acum. Dar nu pricep ce trebuie să fac eu. Că doar eu am pierdut pariul, nu tu”, i-am spus.
M-a mîngîiat cu vîrful degetelor pe obraz.
„Se pare că nu ai înțeles cum stă treaba”, mi-a răspuns. „Costumul nu îl îmbrac eu, ci tu.”
Am căscat gura dar pe moment nu am reușit să scot nici un sunet. Se dusese dracului conexiunea mea dintre creier și gură. Mă așteptasem la cine știe ce poziții tîmpite, la cine știe ce altceva, în nici un caz la o ședință de parada modei. Și în nici un caz la program cu specific sportiv. M-am uitat iar la țoalele alea și bărbatul din mine a gemut. Preferam în momentul ăla să îmi zică că vrea să mă sui pe șifonier și să mă arunc de acolo pe ea, ca în bancul ăla cu papagalul, cu riscul de a-mi rupe cîteva coaste. Orice, numai să nu mă echipez în majoretă. Și cum uneori gura mea nu știe să tacă atunci cînd ar trebui cu tot dinadinsul să o facă, i-am spus:
„Bine că nu ți-a dat prin gînd să mă pui să îmbrac și un tutu roz, așa, ca să fie tacîmul complet.”
„Ăla e pentru mai tîrziu.”
Am simțit că leșin. S-a apropiat de mine, m-a înșfăcat de o bucă și m-a tras aproape.
„Ai o bilă albă pentru că nu te-ai mai ostenit să te îmbraci după duș.”
Mi s-a dus gîndul iar la rufele alea pe care aș fi vrut să le am la îndemînă mai devreme, poate dacă i-aș fi arătat cît de gospodar sunt aș mai fi căpătat vreo cîteva bile albe și scăpam de perspectiva tutu‑ului care cine știe prin ce sertar mă aștepta. Am oftat și mi-am îndreptat privirea către echipamentul de pe pat. Mi-a dat drumul, s-a tolănit pe pat, a pus mîinile după ceafă și m-a privit.
„Hai, echiparea.”
Ce era să fac? M-am apucat să trag textilele alea pe mine. Nu a durat prea mult.

Am rămas în poziție de drepți. Mă simțeam foarte majoretă. Nu era chiar atît de rău, cu excepția faptului că mă cam strîngeau chiloții și-mi intraseră puțin între buci. În tot timpul cît mă chinuisem să trag chestiile alea pe mine ea se delectase de parcă privea un film așteptat de cine știe cînd să apară. Ba și fluierase de vreo două ori, probabil de efect, că sincer nu știu ce peisaj atît de sexy puteam să ofer. O fi stînd costumul ăla de majoretă bine pînă și pe un manechin dar nu știu cum dracu’ poate să-i placă cuiva cum arată purtat de un bărbat păros, cu barbă și pe care îl mai și strîng chiloții. Băieți, dacă știți că urmează să ajungeți în iad pe lumea cealaltă și vreți să scăpați cu tot dinadinsul de acolo, îmbrăcați‑vă în majoretă. Cînd o să fiți în fața lui Scaraoțchi o să aveți două variante: ori rămîneți căpetenia dracilor, că abdică ăla, vă lasă în locul lui și el dezertează la inamic, în Rai adică, ori vă dă viză pentru echipa adversă și vă și însoțește pînă la graniță. Că la el în Iad nu aveți ce căuta îmbrăcați așa. Are și el mîndria lui.

A scos dintr-un sertar și chestiile alea pe care le țin majoretele în mîini, alea din care tot flutură și mi le-a întins. Tabloul era complet.
„Și-acum ce facem?”, am întrebat.
S-a apropiat de mine și mi-a ars o palmă peste cur.
„Inventăm din mers, puișor.”

Am înghițit în sec. Horă am vrut, horă o să am. S-a tolănit iar pe pat, a luat telecomanda de pe noptieră și a apăsat pe buton. A început să se audă o muzică foarte bună pentru dans. A lăsat telecomanda din mînă, a pus iar mîinile sub ceafă și a ridicat din sprîncene. Mai făcusem odată striptease pentru ea și o scosesem la capăt destul de onorabil. Acum însă nu mai era același lucru. Drace, sunt în fustă, am pampoane și dacă îmi aduc bine aminte trebuie să îmi ajungă cracii și pe undeva pe la nivelul urechilor.
„Dacă ești băiat cuminte și îi dai lui mămica ce vrea să vadă s-ar putea să capeți ceva bun după aia. Dar numai dacă lui mămica îi și place.”
Cu speranța că ceva-ul ăla bun nu e tutu-ul ăla roz de care mi-a spus mai devreme, adică ăla pe care probabil că îi trece prin minte să mă pună să îl îmbrac ca să termin numărul triumfal, mă apuc să o fac pe majoreta la meci.

Am început să încurajez jucătorul din fața mea și dacă tot o făceam am început să o fac din suflet. Cred că dacă prin cine știe ce complex de împrejurări ciudate aș fi ajuns să o fac pe majoreta pe bune la vreun meci, echipa pentru care aș fi făcut galerie ar fi cîștigat prin abandonul adversarului. Că nu ar mai fi fost ăia în stare să joace. Am început să pun mîinile în șolduri, să ridic picioarele cît de sus puteam, să fac piruete, să flutur din pampoane, să mă întorc cu spatele și să mă aplec ca să privesc la asistență printre picioare, mă rog, toate tîmpeniile care puteau să îmi treacă prin minte. Încercam să îmi aduc aminte de prin filme de tot felul de figuri pe care le fac fetele pe la meciuri de fotbal. Ce mai încolo și-ncoace, se vedea clar că îmi dădeam toată străduința. Începuse și mîndra mea să bată din palme și să fluiere, ce mai, era acolo un circ în toată regula. Mă luase febra dansului în asemenea hal că uitasem cît de aiurea puteam să arăt. Dacă filmam toată scena și o puneam pe internet scoteam bani frumoși din reclame.

Și exact cînd executam eu o piruetă cu cel mai mare talent posibil se oprește muzica. A fost cît pe ce să mă împiedic și să cad. Am rămas ca la fotograf, derutat. Cum eram cu spatele, m-am întors și am privit-o. Scăpase de tricoul de pe ea și îmi făcea semn cu degetul.
„Hai la mama, suflețel.”
Am apucat de rochiță și am tras de ea ca să o dau jos de pe mine.
„Nu”, am auzit-o că spune.
M-am oprit.
„Cum adică, nu?”
„Nu”, a repetat.
“Că doar n-oi vrea să ne-o tragem și eu să rămîn îmbrăcat în costum de paiață.”
„De majoretă vrei să spui.”
„Da, de majoreta mă-sii!”
A săltat buzele într-un zîmbet.
„Puișor, ori o faci pe majoreta pînă la capăt, așa cum am eu chef, ori nu-i mai vezi culoarea cîteva luni.”
A tăcut cîteva clipe.
„Am bătut un pariu, îți amintești?”
Eram nehotărît. A văzut că îmi este greu să mă decid.
„Și ca să îți dau un impuls, sper că nu ai uitat că mai e și alt echipament pe undeva. Și dacă nu îi dai lui mama ce vrea s-ar putea să închei pariul punînd rufe pe frînghie în balcon, în văzul tuturor, echipat cu tutu roz. Și nu sunt sigură că vecinii de vizavi nu or să aibă telefoanele la îndemînă ca să facă niște poze și ceva filmulețe. Vrei să ajungi viral pe net?”
Nu mi-au trebuit mai mult de cîteva secunde ca să mă decid. Am trimis tutu-ul direct la dracu’, am dat jos chiloții și m-am azvîrlit în pat peste ea. Am mai apucat să îi spun:
„Să fie al naibii care o mai bate pariuri cu tine!”
„Să nu spui niciodată nu”, mi-a răspuns și mi-a înfipt mîna în păr.

SFÎRȘIT

Pe victor îl găsiți și aici.