Sclavul perfect

Mihail Medrea

De câteva zile avem un nou coleg. Necomunicativ. Antipatic, din start. Nu bea cafea, nu fumează. Își vede numai și numai de treabă. Se oprește doar în pauza de masă, când iese la o plimbare prin curte.

Fața îi este încremenită într-un zâmbet extatic.

La început, am crezut că e un nou tip de robot. Însă colegul său de echipă ne-a povestit, într-o pauză de țigară, că a observat la duș că intrusul poartă cască de baie. Și-a zis atuncea că ăla își protejează cicatricea, incomplet vindecată, a unei răni sau operații. Dar, cu altă ocazie, a remarcat semnul. Știa despre aceste implanturi de la un fost coleg de liceu. Acela, într-o vreme, făcuse parte dintr-o echipă de cercetare. Implicat într-o întortocheată poveste de amor, ajunsese de-și bea mințile, cum se spune. Până să fie neutralizat, în timpul unei bahice nocturne, loserul bolborosise ceva despre un experiment care va revoluționa piața muncii…

Da, circulase ceva asemănător pe rețelele de socializare. Un implant, în zona plăcerii de pe cortex. Atât va fi de-ajuns. Vor fi transmise, wi-fi, impulsuri către zona plăcerii, iar lucrătorul-model își va face datoria, nu doar fără șovăire, ba chiar cu un incredibil entuziasm.

Cineva, o tipă spălăcită pe care mai nimeni nu o băga în seamă, a dat să întrebe dacă nu cumva…

Omniscientul nostru coleg a dat din cap cu subînțeles: desigur este posibil și așa ceva.

Atunci, a spus un altul, se poate și să…

 

foto sursa

Citește și Mașina timpului regăsit