Schubert – o esență numită lied
Primii romantici și-au fluturat șalul emoției, lăsându-l să bucleze liber, descătușat de nodul perfect al formei și de cenzura afectivității impusă până atunci de clasici, mândri să nu își pună sufletul pe tavă.
Tălmăcirea muzicală a intensității trăirilor interioare a fost complet eliberată, emoția și tumultul sufletesc nemaiputându-se supune unei clarități stilistice sau limpezimi de expresie. Echilibrul avea un soi de răceală și nemișcare, pe când răbufnirea sentimentelor oferea o dinamică aducătoare de nemărginire, foc și mistuire în visare.
Minunați romantici!, si-au scos pălăria în fața părinților clasici și s-au grăbit apoi să ne ofere o inimă palpitândă în palmele unor mâini care au făcut ce-au știut mai bine – au scris, au pictat, au mângâiat clape, corzi, frunți îngândurate…
In epoca înnoirilor, la răscruce de veacuri XVIII și XIX, ne-a fost dăruit Franz Schubert (n. 31 ianuarie 1797 Viena, d. 19 noiembrie 1828). A fost al doisprezecelea copil al lui Franz Theodor Florian Schubert și al Mariei Elisabeth Katharina Vietz.
Comoara creațiilor lui Franz Schubert conține aproape toate genurile afirmate până la el în arta compoziției muzicale. E remarcabilă predilecția pentru muzica de cameră, mai ales pentru genul miniaturii vocal-instrumentale – liedul, în care și-a afirmat întreaga măsură a talentului.
Lui Schubert, pasionat cititor cu gust selectiv în ceea ce privește lirica poetică, cel mai mult i-au inflăcărat imaginația poemele publicate pe atunci de Friedrich Schiller, iar momentul în care arta lui s-a întâlnit pentru prima dată cu geniul lui Goethe, pe versurile căruia a compus liedul Gretchen am Spinnrad (Margareta la vârtelniță), este considerat a fi actul de naștere al liedului romantic (1814).
De la lied-ul Die erste Liebe (Prima iubire), pe versurile poetului J.G.Fellinger, compus în 1815, până la autoportretul psihologic din 1828, Der Schatten (Umbra), pe versuri de Heine, Schubert a compus sute de lieduri, unele cuprinse în cicluri: Die schöne Müllerin (Frumoasa morăriță) și Winter Reise (Călătorie de iarnă), pe versurile poetului Wilhelm Müller și Schwannengesang (Cantecul lebedei), culegere postumă a ultimelor lieduri pe versuri de Rellsatb, Heine și Seidel.
Schubert a făcut o împletitură măiastră, capabilă să să aștearnă și astăzi peste serile „schuberiade” cu aceeași încântare, datorată celor două fire de expresie romantică: muzica și poezia.
Citește și Cum se aude tăcerea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
