călătoreşte în viitor, pe când pântecul ei
arcă din dantelă era
străbătând furtunile tatălui
foto sursa
bastarzii cercului, la fel de
imperfecți precum tatăl, ba depășind
cu un gest de alint și
o infinitezimală dincolo de
orizont
unde se-ascultă cu ochiul din ceafă
colmatarea leneșă a tăcerii
bastarzii cercului, cum spuneam,
la moștenire își cer
dreptul:
locul fierbinte de unde țâșnește raza
(punctul acela urieșesc fără dimensiune –
fiica legitimă știe, și-a tocit coatele în timp ce ei făceau poezie -)
o bicicletă,
accentul ascuțit de pe ultimul e
(cel din trecutul iubirii)… Citește și bastarzii cercului
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
Ryker Sheppard
Nice post. I learn something totally new and challenging on websites